Etichete

, , , ,


1002930_1379190192297810_304804849_nCea mai mare organizaţie de servicii prin voluntariat din lume, Lions, a luat naştere pe 7 iunie 1917, în Statele Unite ale Americii, la iniţiativa omului de afaceri Melvin Jones, din Chicago.El a crezut că cluburile locale de afaceri ar trebui să-şi extindă orizontul de la preocuparile strict profesionale la preocupari de ajutorare a comunitatilor locale si a celor nevoiaşi din intreaga lume.
Astfel Lions Club Tîrgu Mureș 2011, în frunte cu preşedinta dr.Dacia Hîncu, vine în sprijinul comunităţii print-o acţiune extrem de lăudabilă. “Pentru a marca într-un mod util Ziua Internaţională a Bastonului Alb, cu câteva zile mai devreme, voi efectua consultații oftalmologice persoanelor vârstnice din Căminul de bătrâni din Tîrgu Mureş, str. Evreilor Martiri nr. 31” vineri, 11 octombrie 2013, cu începere de la orele 13.00.
Beneficiarilor acţiunii le voi oferi gratuit ochelari pentru corecţia vederii cu dioptriile necesare, prescripţii medicale ori îndrumări spre specialităţi medico-chirurgicale, în funcţie de diagnostic”, a declarat dr. Dacia Hîncu.
Acţiunea e cu atât mai importantă cu cât în a doua joi din octombrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Vederii!1393766_1418524115031084_857033987_n1394189_1418524091697753_794941453_n1382327_1418523928364436_846187191_n1374710_1418523911697771_333821297_n994955_1418523888364440_1129945286_n1382138_1418523548364474_602961026_n

Anunțuri