Etichete

, , , , ,


 

1381928_1279122282227398_1136164860_nCâte replici au fost schimbate pe marginea concertului pe facebook, Dumnezeu ştie! Au fost multe. De la nemulţumirea celor care au întârziat de la serviciu fiind nevoiţi să ocolească urbea , centrul fiind închis de vineri dimineaţa, până la curioşii care dezbăteau marea dilemă: dacă nu a fost gratis, oare cine sunt “sponsorii” care au plătit prestaţia lui Iulio Eglesias, mulţi au “au dat cu părerea”. Unii vehiculau şi nişte sume, fără să fie crezuţi. Nu de alta dar se întreabă tot omul, dacă la Bucureşti, două concerte la Sala Palatului au strâns peste 8000 de suflete care au cotizat între 200 şi 500 de lei biletul, cum naiba s-a gândit să ne facă nouă un bonus, cu stafful lui de 30 de oameni carismaticul Eglesias? Chiar aşa suntem de săraci, vorba unui geniu înţeles, încât i s-a făcut milă lui Iulio de bieţii mureşeni. Ce şi-o fi zis? “Ăştia săracii, vai de capul lor! Ca să ajungă în capitală iau trenul de la Sighişoara, autostradă doar visează, hai să le fac un cadou.Le cânt şi eu o oră ca să aibă ce povesti la nepoţi…Ori şi-a încasat onorariul, fără să ştie însă cui să-i mulţumească, pentru că generoşii sponsori vor să-şi păstreze anonimatul!
44729_1283034271836199_464832391_nDupă ce că ne-a cântat gratis, mureşenii săraci, dar cinstiţi, i-au oferit prima “Medalie de Aur a Artelor Transilvane” o medalie de aur placată cu diamante, ce i-a fost înmânată artistului de consilierul primarului, Claudiu Maior. Dacă Iulio Iglesias a declarat înainte de concert că se simte român, municipalitatea l-a convins că e artist transilvănean!
33-660x439Sonorizarea a lăsat de dorit, cei care n-au prins locuri de stat într-un picior decât pe la intrarea în centru nu l-au văzut nici măcar de pe plasmă şi nici nu l-au auzit. Un astfel de artist ar fi meritat un stadion..
74535_1283032685169691_99118207_n
1380406_1283032955169664_1920090845_n

Anunțuri