Etichete

, , , ,


fum-shutterstock„…şi tragi aer în piept de parcă ai zice haaap”. Atât am auzit din explicaţiile celui care îmi învăţa prietenii în scara blocului cum se trage din ţigară!Deocamdată exersau pe uscat, cu câte un creion din dotare, mimând mişcările elegante ale doamnelor şi scuturând scrumul cu nonşalanţa bărbaţilor într-o scrumieră imaginară.
După ceva timp, tata venind dinspre strada mare a văzut că iese fum din balconul de la etajul doi. Echipajul exersa la cald cele învăţate. Vă puteţi imagina „litania” ce a urmat, nu trebuie să v-o repet.
Interesantă a fost replica lui tata, la întrebarea de ce nu s-a apucat el de fumat? Pentru că îl pişca pe limbă! Sic! Asta înseamnă că şi el a încercat iarba dracului, doar că a fost mai puternic decât să se fi lăsat prins în ghearele lui!
Iniţierea în fumat se făcea cu nişte ţigări oribile, fără filtru, din care cădea tutunul şi trebuia să scuipi, încercând să-l scoţi din gură, să-l dezlipeşti de pe buze, asta numai dacă reuşeai să dai foc cotoarelor cât un trunchi de copac care se ascundeau în mai toate ţigările. Ştiam că nu toate sunt la fel de proaste şi căutam cele făcute de Sf. Gheorghe, incomparabil mai bune decât cele din sud.
La început am făcut o colecţie de pachete de ţigări din toată lumea, cu câte o mostră-două în ele. Apoi…
Am învăţat foarte repede cum se „clăteşte” gura cu fum, aşa că pe când am ajuns să lucrez, fumam cot la cot cu colegii. Fiind bugetară, de acum fumam din mărcile selecte, nume sonore, de contrabandă. Şi am fumat ca un turc, la o cafea, după mâncare, în loc de mâncare…Am ajuns ca pachetul acela albastru, plat, cu două sertare şi stema galbenă pe el să nu mă mai intereseze şi să ofer un regat pentru un pachet din cele fără filtru…care mă loveau în piept, îmi îngălbeneau degetele şi care ardeau de cele mai multe ori singure în scrumieră în timp ce îmi scriam „memoriile”. La o discuţie mai aprinsă, punând ţara la cale, fumam ţigară de la ţigară…aveam voce groasă, tuşeam ca un …fumător şi fără un wringley pepperment nu puteam exista. Dacă se întâmpla să rămân fără ţigară răsturnam casa după un chiştoc!
Ar fi interesant de aflat câţi dintre voi aţi aprins acum o ţigară, vă grăbiţi să inhalaţi fumul otrăvitor, sau vă arde deja filtrul pe deget…Câţi dintre voi priviţi monitorul printr-un nor de fum, enervaţi deja la gândul că predica asta se va termina cu obişnuita lozincă: lăsaţi-vă de fumat!
M-am dezobişnuit de a mai spune celor din jurul meu ce să facă. Deşi sunt câţiva care s-au lăsat de fumat la indicaţiile mele preţioase!
Şi nu regretă!
Eu, acum, doar jubilez. În urmă cu două decenii, într-o zi pe la orele prânzului,având bolul plin până la refuz cu ţigări, mi-am zis: „Din clipa asta mă las de fumat.Pot să mă las pentru că eu fac ce vreau. Şi vreau să mă las!” În acea zi de 15 noiembrie 1993, a fost pentru ultima oară că am fumat. Din după-masa acelei zile am devenit alt om! Puterea pe care o ai reuşind să te învingi pe tine însuţi, îţi dă încrederea că ai putea să muţi şi munţii din loc!Nu ar trebui decât să vrei!
De atunci am avut acelaşi coşmar de două ori: se făcea că îmi aprind ţigara!De fiecare dată m-am trezit îngrozită înainte să trag un fum!La început număram zilele, lunile, anii de când n-am mai fumat! Nu-mi venea să cred că se poate! Fără sevrage, fără să mă fac cât un elefant!
După 20 de ani, pot spune că a fost simplu. Mai ales dacă te ghidezi, ca mine, după dictonul: Vouloir c’ est pouvoir!

Anunțuri