Etichete

, , , , , , , , ,


kabilaÎmi amintesc, cu ani în urmă, când primeam şi trimiteam primele scrisori electronice, am fost „bombardată” la un moment dat de epistole lacrimogene care îmi promiteau mari câştiguri. Câte un domn sau domnişoară, agent sau chiar director de bancă, îmi explicau printre suspine, bănuiesc, că a sosit scadenţa la o depunere bancară şi au nevoie de ajutorul meu. De fiecare dată depunătorul, un domn extrem de bogat, fără moştenitori şi rude de niciun fel, un „singur pe lume şi plin de bani”, cădea victimă într-un accident aviatic, real sau imaginar, cine să-l verifice.Cel care îmi cerea ajutorul ştia de depozitul acestuia şi sosind scadenţa, nevrând să se piardă banii ce nu au fost revendicaţi de atâta vreme, îmi propunea un târg. În schimbul ajutorului meu nepreţuit, făceam depozitul jumi-juma. Nu trebuia decât să urmez instrucţiunile, care nu mă costau decât un mizilic, faţă de suma uriaşă ce aveam de primit în scurt timp. Nu m-am lăsat ameţită de ochii dracului, dar nu puţini au fost cei care au intrat în joc, până când metoda a ajuns în presă sub denumirea „scrisorile nigeriene”.
Aş fi uitat de toată povestea, dacă zilele trecute printre generali şi ingineri din Kabul sau New York care îmi cereau prietenia pe Skype, nu aş fi primit şi mesajul de la Hazeem Kabila.Din imaginea alăturată îmi zâmbea încrezător un domn stilat, încrezător, deşi alături apărea şi atenţionarea de la Skype că domnul Kabila nu se află printre prietenii mei. De parcă l-aş fi putut confunda cu cineva. Mesajul său aflat imediat sub poză, începea cu instrucţiunea de la Skype: „Introduceţi aici mesajul dumneavoastră”, mesaj de care acesta nu s-a atins, semn că Mister Kabila e foarte priceput şi în domeniul IT! Povestea era aceeaşi ca şi în cazul „scrisorilor nigeriene”, doar că acest mesaj venea de la Londra. Avea însă şi un element de noutate: în viziunea lui mister Kabila există o asemănare între numele noastre! Ce să mai spun! Sigur că există! Depinde din ce unghi le priveşti, vorba unui clasic în viaţă!
Vă las pe voi să ghiciţi cum am procedat mai departe!

Anunțuri