Etichete

, , ,


small_akos_mora_webSenatorul Akos Mora a luat cuvântul în faţa camerelor reunite  ale Parlamentului, miercuri, 4 decembrie, în calitate de vicelider al grupului parlamentar PNL din Senat. A făcut o trecere în revistă a realizărilor din 2013, o comparaţie cu economia ţărilor din Uniunea Europeană şi a arătat beneficiile unui buget pe anul viitor, subliniind şi refuzul opoziţiei de a vota pentru asigurările sociale. Spicuiri din discurs, preluate de pe pagina sa de facebook:Economia României încă este construită prin și în jurul bugetului statului. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, creșterea economică este de 2,7% față de perioada similară a anului 2012, ceea ce arată că România este pe primele locuri în UE în această privință.

• În primele 9 luni ale lui 2013, creșterea productivității muncii în industrie a fost de 6%, • Exportul de bunuri s-a majorat cu 8,0% pe primele 8 luni. Bugetul pentru 2014 continuă viziunea economică pro-activă. Astfel: Cheltuielile cu investițiile vor fi în creştere cu 3,6 miliarde lei faţă de 2013. Anvelopa salarială se va încadra în 7,3% din PIB şi va avea un trend descrescător. Cheltuielile cu bunurile şi serviciile ajung în anul 2014 la 6,0% din PIB, faţă de 6,3% în 2013. Subvențiile , în schimb, ajung la 0,9% din PIB în 2014 față de 0,8% în 2013, ceea ce indică, încă, nevoia unui efort decisiv de restructurare (economică) a sectorului întreprinderilor de stat. Se asigură protecția socială necesară categoriilor sociale cu venituri reduse prin: indexarea pensiilor cu 3,75%; creşterea salariului minim cu 12,5%, în două etape – 850 lei în ianuarie 2014 și 900 lei în iulie 2014; respectiv creşterea venitului minim garantat cu 4,5%. Creşterile salariale în sectorul bugetar sunt direcționate către medici rezidenţi; profesori debutanţi; asistenți în învăţământul universitar.  Se stimulează dezvoltarea prin creșterea cofinanțărilor pentru proiectele europene, între 1 ian. – 15 nov. 2013, România a încasat cca. 2,7 mld. euro din fondurile europene. Pentru comparaţie, în întreaga perioadă 2007-2012, suma încasată a fost de doar 2,2 miliarde de euro. Sprijin pentru agricultură, se aloca de la bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii suma de 2,1 miliarde lei, respectiv 1,5 mld. lei subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi 0,6 mld. lei ca plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal. Bugetul pe 2014 este unul orientat către investiții, prin susținerea cheltuielilor și domeniilor propice creșterii economice. USL nu este și nu va fi axată pe majorarea poverii fiscale asupra economiei, ci pe menţinerea și extinderea competitivităţii fiscale a mediului de afaceri din România.

În prima jumătate a anului, prioritatea absolută va fi, în continuare, reducerea evaziunii fiscale. În acest fel, vor fi stimulate afacerile oneste, transparente, care în prezent sunt perturbate de concurența neloială din partea celor care fac evaziune fiscală. Totodată, prin lupta împotriva evaziunii se va crea spațiul fiscal necesar reducerii impozitării muncii. Astfel, în a doua jumătate a anului, mediul de afaceri va fi consolidat prin cea mai importantă măsură de relaxare fiscală: reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator.

Realitățile fiscale românești ne arată că: • Prin cota unică de impozitare de 16%, România beneficiază de competitivitate fiscală în raport cu majoritatea țărilor UE. • Salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari.Prin reducerea CAS la angajator se vor scoate la suprafață zeci de mii de locuri de muncă și se va stimula crearea de noi locuri de muncă, cu efecte pozitive, asupra încasările bugetare.1470144_177226829144207_1386978266_nÎn același timp, înțelegem foarte bine motivele de îngrijorare în legătură cu creșterea prețurilor carburanților prin introducerea unei accize de 7 eurocenți. Accizele vor fi în bună măsură amortizate și prin trendul descrescător al prețului petrolului de pe piața internațională. Subiectul principal al introducerii accizei la combustibili, trebuie să fie răspunsul la nevoia urgentă de dezvoltare a infrastructurii României, conștienți fiind cu toții că sursele existente, atât cele de la bugetul de stat cât și cele din fonduri europene, nu răspund de departe la nevoile actuale. Astfel, orbiți de o furie inexplicabilă, probabil fără să își dea seama, colegii din opoziție au votat: • Împotriva finanțării sistemului de protecție a copilului și centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap. • Împotriva finanțării drepturilor privind alocarea de produse lactate și de panificație pentru elevi și preșcolari. • Împotriva finanțării drepturilor privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevi.• Împotriva finanțării cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.• Împotriva finanțării învățământului special și centrelor județene de resurse și asistență educațională.• Împotriva plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.1455107_177226769144213_660147798_n

Chiar și împotriva finanțării ajutorului pentru încălzirea locuințelor. Într-un cuvânt, împotriva tuturor programelor sociale și de funcționare a instituțiilor statului. Dar nu este târziu, această greșeală se mai poate corecta prin votul din plen.

În încheiere, doresc să remarc faptul că în acest moment ne aflăm în graficul legal al adoptării bugetului și avem șansa ca în câteva zile să avem și votul final la unul din cele mai importante proiecte legislative, legea bugetului, acest lucru fiind unul din semnele de normalitate în funcționarea instituțiilor statului, respectiv a relației dintre Guvern și Parlament.”Tentativele de întârziere în adoptarea legii bugetului, nu sunt împotriva USL, ci sunt împotriva funcționării stabile și corecte a instituțiilor statului, implicit împotriva propriilor cetățeni.”, a mai spus Akos Mora.

Ce spun PDL-iştii? „Toate amendamentele opozitiei la proiectul Legii Bugetului de Stat au fost respinse. USL adopta cu cinism bugetul saracirii pana la capat, bugetul spolierii romanilor si al saracirii nationale.”
Ce va fi? Vom vedea!

Anunțuri