Etichete

, , , , ,


buttonFără deosebire de vârstă, sex, apartenenţă politică sau patalamale de pus în vitrină, tot mai mulţi dintre conaţionalii noştri sunt certaţi cu ortografia. Am întâlnit masteranzi care scriu „noştri” cu doi „i”, şi tot ei se miră: „Ce? Cu doi de i se scrie, nu?” Tot cu „doi de i” vor să scrie şi verbele la infinitiv! Analfabeţii secolului XXI: cunosc literele, dar habar nu au ce citesc!
În vară am avut o experienţă „dureroasă” cu un absolvent de UBB Cluj-Napoca. M-am ars la buzunar din cauza unui „i”. Pentru a spune adevărul întreg, trebuie să ştiţi că e dat dracului acest „doi de i”. E al naibii de greu să nimereşti unde se pun trei, unde unul şi unde „doi de i”. Fostul meu coleg, un clasic în viaţă, laureat al premiului „Ambasador” punea şi „4 de i”, ca să am de unde tăia, dragul de el!

Dar să revenim la UBB-istul.I-am amintit stimabilului că îmi datorează nişte bani şi am executat toţi paşii necesari pentru a-i aduce la cunoştinţă acest lucru. Iritat probabil de îndrăzneala mea de a-i tulbura cercurile, mi-a trimis mesaj: „O să primeşti bani”. Înţelegând că nu-i stă în putinţă să-mi ofere toată suma, primind doar o parte din ei, i-am răspuns: „Am primit bani. Mulţumesc!”, tot eu, pentru că sunt bine crescută. De atunci au trecut câteva luni, se încheie şi anul şi alţi bani nu am mai văzut! „Nu-mi răspunzi la SMS, eu îţi scriu atât de des”, aşa ar fredona moldovenii mei dincolo de Prut, dacă ar fi în locul meu. Şi absolventul nu-mi răspunde pentru că el consideră că mi-a dat „banii” ce mai vreau? Mai ales că i-am şi trimis confirmarea: „Am primit bani”. Numai că el a citit după ortografia pe care o practică, iar eu aştept restanţa! Şi uite aşa învaţă omul cât contează un „i”.

Anunțuri