Etichete

, , , ,


DSCN0735Conferinţa de presă despre „Campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit” desfăşurată ieri, la Fundaţia Alpha Transilvană, a catalogat campania din 2013 ca fiind una de succes.
Potrivit bilanţului, peste 1800 de persoane au direcţionat procentul de 2% din impozitul datorat statului către Fundaţie. Suma de 88.800 de lei a intrat astfel în conturile organizaţiei, datorită şi unui voluntar de excepţie, Adrian Mihai Şandru, părintele unuia dintre beneficiarii organizaţiei, care a mobilizat în jur de 900 de persoane în campanie!
„Datorită generozităţii comunităţii mureşene Fundaţia Alpha Transilvană a putut să asigure suplimentar peste 500 de intervenţii de specialitate gratuite, în regim ambulatoriu, de care au beneficiat 23 de copii aflaţi în evidenţa programelor noastre de recuperare. Fundaţia Alpha Transilvană a folosit fondurile obţinute pentru a susţine numeroase familii prin ajutoare sociale în alimente şi obiecte personale, a cofinanţat cantina socială pentru 65 persoane lunar, a susţinut parţial activităţile programului de integrare socială şi pe piaţa muncii pentru tinerii şi adulţii cu dizabilităţi”, a menţionat Emil Sabău, PR al Fundaţiei.

Dorind să asigure continuarea acestor activităţi, Fundaţia Alpha Transilvană lansează un apel către cetăţeni pentru redirecţionarea contribuţiei de 2% în beneficiul persoanelor vulnerabile.
Printre obiectivele Fundaţiei Alpha Transilvană pe 2014 figurează: Asigurarea activităţilor de specialitate, educarea şi integrarea tinerilor cu dizabilităţi pe piaţa liberă a muncii, menţinerea serviciilor Fundaţiei la standarde profesionale înalte şi implementarea unor noi proiecte sociale şi educaţionale în favoarea persoanelor defavorizate, copii, tineri, adulţi şi vârstnici.

Cele două tipuri de Declaraţii de dirijare a 2% din impozit, pre-tipizate cu datele de identificare ale Fundaţiei Alpha Transilvană (denumire, cont bancar, cod de identificare fiscală), pot fi descărcate de pe pagina web http://www.alphatransilvana.ro , pot fi ridicate de la sediul organizaţiei, str. Aleea Vrancea nr. 1 sau de la punctele de lucru care vor funcţiona în diferite locuri pe toată perioada Campaniei 2%. Data limită este 25 mai 2014, dată până la care formularele se pot depune la ghişeele administraţiilor financiare, sau se pot încredinţa cu procura legală semnată, angajaţilor şi voluntarilor Fundaţiei Alpha Transilvană.

Formularul 230 este destinat persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă
Declaraţia 200 este documentul destinat persoanelor care obţin venituri din activităţi independente (PFA; drepturi de propritate intelectuală; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole; profesii libere; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise)”, a mai adăugat Emil Sabău.

Anunțuri