Etichete

, , , , , , ,


securist_logoZilele trecute, ca un trăznet din senin, m-a fulgerat ideea: dacă am colaborat cu securitatea? Dacă am făcut poliţie politică? Nu poţi fi niciodată sigur! Ce dacă, nu eram pe atunci decât o copilă visătoare? Dacă se trezeşte careva că mi-a găsit dosarul, pitit, cine ştie unde…
Am luat la rând – în gând- toţi vecinii de pe scară. Cine putea să fie turnător sau colaborator? Subofiţerul de la parter? Nu cred. Familia de vis a vis? Erau ciudaţi: un german văduv care s-a însurat cu prietena nevestei ca să nu rămână fiică –sa, fără mamă. Femeia cu fata au fugit în Germania, apoi după câţiva ani a plecat şi el, a plătit statului român, pentru reîntregirea familiei. Familia miliţianului? Nişte oameni necăjiţi, cu o droaie de copii, ca păpuşile ruseşti. Erau primii pe scară care au avut televizor. Dulapul mare aşezat din economie de spaţiu de a latul încăperii, astupa mai mult de jumătate din geamul bucătăriei, făcând aerul aproape irespirabil. Dar de dragul filmului serial, odată pe săptămână cu riscul de a ne sufoca, ne prezentam la ei, fiecare ducându-şi scăunelul din dotare…
Paznicul de la penitenciar? Funcţionarul de la Sfatul Popular? Electricianul de la unu sau cel de la doi? Nu. Nu ştiu.
Inginerul de la unu, cel cuminte din colţul din stânga… El, da! N-a stat prea mult la bloc şi îşi dădea aere de mare domn. Nu demult am aflat dintr- un ziar că ar fi fost colaborator al securităţii. Pescarul? Până la restructurarea internelor, habar nu aveam că tipul era securist. Se îmbăta zdravăn din când în când şi făcea urât. Odată a aruncat pe geam toţi cârnaţii afumaţi, puşi la păstrare pe balconul bucătăriei. Pe când au început vecinii să şuşotească, el era deja maistru cu acte în regulă la o fabrică vestită din oraş.
La doi stătea colegul său. Dar cine ar fi bănuit că ambii erau cadre active ale securităţii? Imbrăcaţi civil, având mult timp liber şi o fire prietenoasă, adesea ajutată de licorile lui Bacchus, nu prea dădeau de bănuit. Înainte să se fi dat de gol, omul a fost trecut şi el la munca de jos. După un chef mai puternic a confundat banca de pe bulevard cu pătuţul de acasă. Degeaba avea hainele împăturite regulamentar pe post de pernă sub cap şi pantofii aliniaţi lângă bancă, se pare că superiorii n-au apreciat spiritul său gospodăresc şi l-au lăsat în izmene.
Mă ia cu fiori dacă mă găndesc cât de naivi puteam să fim, cu atâţia securişti pe metru pătrat habar nu aveam de ei! Nici ilustratele pe care le colecţionam şi care aveau adresantul întâmplător pe strada Mierlei, acolo era sediul securităţii, – o stradă închisă pentru oamenii de rând…nu ne dădea de gândit. Cum să te gândeşti la ceva de care nu ai habar?
Sau respectabila doamnă, trecută de atunci şi ea la cele veşnice, care ne -a învăţat bunele maniere şi la o cafea cu frişcă, lângă o prăjiturică de-ţi lăsa gura apă numai văzând-o, îşi depăna amintirile de pe malurile dimboviţene…Cine erau turnătorii?
E mai bine că nu ştim!

Anunțuri