Etichete

, , , ,


rata-in-visNu-mi amintesc cum s-a întâmplat, cert este că am dat un „Like” din moment ce primesc pe email şi pe facebook newslettere de pe Ştirile Rolro, România online. De câte ori i-aş fi dat „unlike” de atunci, de câte ori l-am blocat, de câte m-am enervat, numai Cel de Sus ştie!
Dacă vine cineva şi îmi zice în faţă „eşti un zero barat”, ok, e părerea omului, nu mă obosesc să-i demonstrez contrariul. Cel mult încerc să-l evit. Să-i dau „ignore”, ca să rămânem în temă. Dar cu Rolro ce să fac? Nu-i pot da ignore şi de câte ori îl dau afară pe uşă, revine pe geam! Cel mai tare mă supără că nu-mi spune nimic, dar e clar că mă consideră o proastă, alături de alţi de cititori online, pe care a reuşit să-i prindă în plasă!
Recunosc că geme lumea de analfabeţii pe stil nou, care au trecut prin şcoli şi pot dovedi asta cu acte în regulă,dar habar nu au ce citesc! Sunt lipsiţi de logică, cunosc literele, le pronunţă şi atât! Creierul lor, neted ca un patinoar înaintea competiţiilor, nu pricepe o iotă din ce citesc.Aşa o fi şi creierul celor care te miri de unde copiază articole fără cap -coadă şi ni le bagă pe gât! Ca să nu ziceţi că bat câmpii, hadeţi să analizăm unul!
Titlul:
„Dezvaluiri teribile despre pustiul care si-a ucis mama pentru ca nu l-a lasat in excursie! A fugit din tara si ajuns un mic geniu!”
(teribila dezvăluire,ce ai mai putea afla in plus, dacă a spus deja totul?)
Enunţ:
„Gherman Teodosian, un pusti din Iasi care in 2009 si-a macelarit mama cu un ciocan, a fugit din tara, impreuna cu tatal sau, si a ajuns sa fie admis la o scoala de elita din Franta.”

(În 2009, puştiul G.T în Iaşi o ucide pa mama lui cu un ciocan şi fuge cu tatăl lui in Franţa, aţă la o şcoală de elită.)

Reluare de dragul celor care prind mai greu:

„O crima care a ingrozit Romania, in 2009, a avut un deznodamant cum nu si-ar fi imaginat cineva! La vremea respectiva, opinia publica era zguduita de anuntul conform caruia un baiat de 13 ani si-a ucis mama cu sange rece, cu un ciocan, sub pretextul ca aceasta nu l-a lasat sa mearga intr-o excursie.”

(România îngrozită, opinia publică zguduită. Acelaşi an de graţie, băiatul de 13 ani ucide cu sânge rece şi un ciocan, pentru că nu e lăsat în excursie de cea care i-a dat viaţă.)

Detalii tehnice

„Baiatul, un elev eminent, dintr-o familie aparent foarte buna, cu tatal care lucra ca asistent medical, si mama profesoara de geografie, a fost tot timpul constient de gestul sau, pe care si-a asumat fara ca doctorii sa identifice in prima faza ca are un comportament deviant.”

(La Iaşi, să ai un tată asistent medical şi o mamă prof. de geografie înseamnă că ai familie aparent foarte bună. Elevul eminent, ucigaş de mamă e conştient de gestul său. În prima fază nici medicii nu consideră că ar avea un comportament deviant. Li se pare firesc probabil să dai cu ciocanul în cap mamei dacă nu te lasă în excursie!)

Şi dacă nici acum n-aţi înţeles:

„Cu un tata asistent medi(c)al si mama profesoara de geografie, Teo, cum il alintau parintii, si sora lui de cinci ani, aveau o copilarie frumoasa, insa un gand negru i-a umbrit gandirea si a facut un gest care i-a socat pe toti”.
( Băiatul unui asistent medical şi o mamă prof. de geografie, pe care îl alintau Teo, avea o copilărie frumoasă în familia aparent foarte bună, alături de soră sa de cinci ani. Numai că el avea un gând negru ce i-a umbrit gândirea. Că şi-a omorât mama, e o nimica toată pe lângă ce veţi afla mai jos! Ceva ce i-a şocat pe toţi!)

Ţineţi-vă tare!

„In urma unui atac asupra unei educatoare de la un centru de plasament, adolescentul a fost dus pentru o perioada la Spitalul de Psihiatrie Socola
Dupa ce si-a ucis mama, Teo a putut chiar sa gandeasca si un alt plan diabolic prin care sa-si ascunda urmele, si si-a dus sora la un orfelinat pretinzand ca a gasit-o pe strada”.

(Teo, în pasajul de mai sus „adolescent”, a fost dus într-un centru de plasament în loc de pârnaie, dar nici acolo nu a stat cuminte, deşi nu avea comportament deviant, după cum am putut vedea mai sus, a atacat o educatoare şi abia acum e transferat la Socola, la spitalul de psihiatrie.
După crimă a mai pus la punct un alt plan diabolic, „ca să-şi ascundă urmele”, nu ştim exact când, şi-a dus sora de 5 ani la orfelinat, spunând că a găsit-o pe stradă. Şi sora părea aptă de grupa pregătitoare, dacă putea să fie lăsată colet!)

Şi încă o reluare, ca să iasă numărul de semne la articol:

„Pentru fapta lui baiatul nu a stat nicio zi la inchisoare, ci la un centru de plasament din Targu Frumos, insa nu la mult timp el a fost mutat la Spitalul Socola dupa ce a agresat una dintre asistentele care aveau grija de el.”
(Ca să vă intre în cap: nu a făcut pârnaie, centrul de plasament e la Târgu Frumos, de acolo a fost mutat la Socola. Educatorea între timp a ajuns asistentă).

Să facem cunoştinţă cu tatăl

„Tatal lui Teodosian, Mihai Gherman, a plecat in strainatate impreuna cu cei doi copii ai sai.”
(Din acest enunţ genial ar trebui să deducem că MG s-a dus la Socola după Teo, a recuperat-o pe fată de la orfelinat şi toţi trei au plecat peste hotare.)

Şi încă o retrospectivă, ca să fie

„In 2011, el a fost admis la un colegiu bine cotat din Iasi si(p area) ca s-a reintegrate fara prea multe probleme. Ca la scurt timp el sa dispara subit din tara, impreuna cu tatal sau. Apropiatii au povestit ca tatal lui Teo a resimtit dispretul oamenilor si a incercat sa-l fereasca pe fiul sau de oprobiul public fugind cu el din tara. Desii unii au spus ca acestia s-ar afla in acest moment in Germania, am aflat ca de fapt Teo se afla in Franta.”

(Născut în 1996, Teo, acest emininche în 2009 comite o crimă, ajunge la Tg Frumos, de acolo la Socola, îşi dă sora la orfelinat, peste doi ani, în 2011 e admis la un colegiu bun din Iaşi, ca să dispară cu tat-su din ţară. Văduvul care a „resimţit” dispreţul, a vrut să-l ferească pe Teo de „oprobiul public”. Autorul textului a aflat că fugarii sunt în Franţa, deşi unii i-ar fi crezut în Germania.)
Şi în sfârşit dezvăluirea teribilă!
„El a fost admis anul trecut la un colegiu de prestigiu din centrul Frantei, mai exact in departamentul Val-del-Marne.”

(De unde aflăm că dacă-ţi măcelăreşti cu sânge rece mama cu ciocanul ajungi un mic geniu admis la un colegiu în Franţa. Mai exact la 17 ani…)

Cum să le spun că NU MAI VREAU asemenea ştiri educative, bine documentate, scrise în cea mai pură limbă românească!

Anunțuri