Etichete

, ,


vizita_la_medic1_55171400Începând din această lună, cu orice problemă medicală va trebui să vă adresaţi medicului de familie, acest locţiitor al Atotputernicului pe Pământ. Şi dacă nu vă doare-n cot, tot va trebui să vă consulte, preventiv, odată la trei ani sau anual, dacă aţi depăşit patru decenii de viaţă. Nu vreţi să vă duceţi la consultaţie? Amenda vă paşte!

Mă gândesc acum la acel medic de familie care de un cincinal şi ceva nu s-a interesat deloc de pacienta sa, una dintre multele de pe lista după care îşi încasează o parte din leafă, per capita, numai pentru că figurează pe listă! Pentru care nu a mişcat nici degetul cel mic atâţia ani, deşi o ştia de bolnav cronic! Căreia i-a prescris nişte medicamente după externarea din spital şi de care nu s-a mai interesat! Anii au trecut şi într-o zi a sunat telefonul. A răspuns cu promptitudine la solicitarea de a-i face o vizită la pacienta care se simţea rău. După orele de consultaţie, venind pe jos la plimbare, a şi ajuns la opt jumate la adresă. „Cum vă simţiţi? Ce vă doare? Ia să vedem ce tensiune aveţi? Da? E cam mare! Vă prescriu asta pentru durere, asta pentru greaţă şi asta pentru tensiune. Poimâine dimineaţa să vină cineva din familie să-mi zică cum vă simţiţi ca să vă fac o reţetă, bine?” Şi după un ” sună-ţi un prieten” a aflat şi codul medicamentelor care-i de pe lista A , care-i  de pe lista B, a făcut şi reţetele emise la domiciliu, a luat plicul (cu nişte bani cât nu câştigă mulţi într-o zi de lucru) şi cutia de ciocolată, după care a plecat! Cât de pregătit poate fi un medic dacă nu-şi dă seama că are de a face cu un caz mai grav, cu ceva ce îl depăşeşte? De ce nu a trimis-o la un medic specialist? Cum mai poate dormi liniştit ştiind că i-a amăgit pe bieţii oameni, dându-le speranţa că au de a face cu o simplă indigestie ce are să treacă după o dietă de două zile!Un medic căruia ministrul cel nou vrea să-i dea mai multă încredere, mai multă responsabilitate, să fie el cel care descoperă boala înainte de a se instala, el să fie cel care tratează cinci boli cronice…Voi mai aveţi încredere în medicul de familie?

Exact la şapte zile  de la consultaţie, pacienta a trecut la cele veşnice!

Medicul de familie…

 

Anunțuri