Etichete

,


b81a8e19739b36bc_largeA trecut un sfert de secol de la ultimul 23 August din „Epoca de Aur”. Fără nostalgie îmi amintesc de pantofii care mă strângeau de fiecare dată, pentru că de fiecare dată erau noi, nerodaţi,( pe considerentul că-s de piele, se lasă, nu-ţi lua mai mari, ăştia îţi vin bine), dar marşul forţat prin străduţele din jurul centrului până să defilăm în faţa conducerii urbei, îmi făceau fiecare defilare memorabilă. Seara îmi tratam băşicile cu foiţa acea albă din coaja de ou…

Dimineaţa de 23 August însă avea ceva solemn, aşa cum nu mai găsesc din păcate în dimineaţa de 1 Decembrie. Aerul era curat după răcoarea nopţii, soarele de obicei era de serviciu, nu-mi amintesc să fi fost vreme rea vreodată, tot oraşul era plin de flori şi drapele, muzica răsuna din difuzoare, în aplauzele tovarăşilor din tribună treceau detaşamentele de muncitori, fruntaşi în întrecerea socialistă, elevii, militarii. Se anunţau la difuzor realizările măreţe, fluturau drapele şi pancarte, lumea era fericită cu gândul la picnicul ce urma după defilare!

Era 23 August, Ziua Naţională a României şi fără să facem prea multă politică sau să ne batem capul mai mult decât eram obligaţi la şcoală că am întors sau nu armele în ’44, ne bucuram ca de o sărbătoare!

Atât pentru astăzi!

Anunțuri