Etichete

, ,


1024px-RO_MS_Targu_Mures_fortress_wall_1Îmi plac zilele însorite de toamnă, cu frunze ruginii în copaci şi adiere de vânt ce-mi saltă pletele de pe umeri! Îmi amintesc de o astfel de zi de toamnă, când mama ne-a anunţat că a reuşit să obţină repartiţia pentru noua noastră locuinţă! Spaţiul fiind restrâns, ţineam cărţile înşiruite frumos în faţă şi îngrămădite în spate până aproape de tavan pe dulapul de haine din cameră. Prinzând din zbor ştirea, sorella s-a căţărat pe dulap şi a început să dea jos cărţile: hurra! Ne mutăm! Ea se pregătea deja de împachetat, nerăbdătoare să scape de tovarăşa ei învăţătoare, una la fel de spălată pe creier ca a mea.

Sărind peste peripeţiile cu mutatul, mă opresc la imaginea ce mi-a rămas pe veci intipărită în memorie: geamurile mari cu trei ochiuri ce acopereau aproape un perete în fiecare dintre cele trei încăperi mereu scăldate în soare. De undeva departe se auzeau clopotele bisericii bătând majestuos cu un sunet grav după masă după ora cinci şi clinchetul mai subţire, de undeva de mai aproape  al clopotului unei alte biserici. Interesant e că de când mă ştiu am locuit în zone cu cel puţin 1-2 biserici şi cu toate acestea nu le-am trecut pragul aproape niciodată! Sau poate doar odată, în vizită, ca un turist! Aşa au fost vremurile. Tata care călătorea foarte mult, fiind mai mult plecat decât pe acasă, nu a găsit altă soluţie mai bună de a ne ocroti de neplăceri decât  ţinându-ne departe de tot ce nu era conform cerinţelor vremii. Având câteva exemple a celor care şi-au pierdut şi acoperişul de deasupra capului, ne-a interzis categoric orice fel de jocuri de noroc. Nici până-n ziua de azi nu cunosc cărţile de joc, mă descurc doar cu cele din pachetul de Păcălici-unde nu trebuia decât să-i potrivesc după costumele populare băieţii şi fetele diferitelor ţări. Uneori mai jucam remy, dar în adolescenţă până şi piesele de domino le foloseam doar ca să studiem efectul ce-i poartă numele. Din aceleaşi considerente nu frecventam nici biserica. Cu o jumătate de ureche auzeam când îi povestea mamei despre lucruri urâte ce a văzut pe la „Canal” unde popi, profesori şi chiaburi erau trataţi ca ultimii criminali! Nu aveai voie nici să te apropii de ei, darămite să li te adresezi! Nu mai ştiu cât a lucrat pe acolo, îi ducea cu trenul pe deţinuţi, dintr-o localitate în alta, până unde ajungeau cu săpăturile.

Revenind la toamna de altădată, îmi amintesc de prima zi când am mers eu foarte mândră că până la secretariat a venit mama cu mine, iar de acolo m-a condus o secretară până în clasa unde aveam să continui clasa a III-a începută la o şcoală generală. Nici o secundă nu mi-a trecut prin gând că secretara îmi deschide doar uşa aceea înaltă şi după nici o secundă o şi închide în urma mea! Habar nu aveam că va trebui să mă prezint…credeam că e treaba secretarei să mă predea ca pe un colet cu foaie de parcurs! De fapt aşa m-a azvârlit pe uşă şi m-am trezit în faţa clasei…nu ştiu câte perechi de ochi mă scrutau cu o nedisimulată curiozitate, iar de la catedră cea mai severă învăţătoare din epoca de aur mă întreba cu o voce oţeloasă care-i treba cu mine. Mă uitam când la clasă, când la ea şi mai mult de „venii…venii…” n-am reuşit să scot pe gură! „Vedem că ai venit, dar…” şi au urmat întrebările după care m-a aşezat în banca a doua din rândul de mijloc. Era o bancă cu două locuri libere, eu l-am ales pe cel din dreapta. După prima pauză aveam deja emoţii ce se manifestau ca nişte cleşte prin stomac văzând cât e de severă tovarăşa! De frica ei am învăţat în „pas ale” poezia la română, că după pauza urma să ne asculte! Fiind în prima zi, oricum aş fi fost scutită, dar căpităneasa reuşise să bage frica în mine în primele cinci minute! Ce mare mi-a fost mirarea când am aflat că avem o grămadă de tovarăşe la mate, la română, la desen, la istorie…la fiecare oră alta! Eram la cea mai cea dintre şcolile din oraş unde după revoluţie se intra cu examen până şi în clasa primară! Nu e de mirare că mi s-a urcat la cap mândria de a fi eleva unei asemenea şcoli! Învăţam repede şi ca din joacă, aşa că nu mi-am pus problema că s-ar putea să nu intru la liceu sau să nu -l pot termina! Şi nu a lipsit mult ca să cobor din sferele înalte! Am intrat fără probleme la liceu, dar acolo am dat de dracu! Profa de mate, o fată bătrână, era vestită că dacă i s-a pus pata pe tine, nu scapi fără corigenţă măcar! Şi am avut norocul cu o jumătate dintre fetele clasei să experimentez cum stă treab cu corigenţa! Nu ştiu cu ce începe acum manualul de anul întâi, pe atunci era plină cu tot felul de texte plicticoase, de introducere din care nu prea putea să redea nimeni dintre colege. În afară de mine care radiografiam dintr-o privire o pagină şi o redam fără probleme. Când toată clasa se aştepta să iau un zece-deşi era nota rezervată excelenţei sale tovarăşa de mate, spre stupefacţia mea şi a claei aud că am…două note de patru! Obţinute în aceeaşi oră, din aceeaşi lecţie pe care dealtfel o ştiam! Din clipa aceea toataă şcoala ştia că voi fi corigentă! M-am resemnat, dar nu înztr-atât încât să neglijez materia. Îmi şi spunea. „se vede că te-ai pregătit: patru”. Uneori mă scotea la tablă şi dacă mă uitam la ea îmi şuiera printre dinţi: „Tu, demone, dacă ai avea o furcă în loc de ochi ce mi-ai face?” sau se ambala şi explicând cu degetul arătător bătea peste degetul meu cu care arătam ceva pe tablă. Odată, turată la maximum ca un motor cu aburi m-a stropit cu saliva ce i-a ţâşnit printre dinţi (parcă îi văd şi acum dantura proeminentă ca a lui Ghiţă, scheletul de la ora de anatomie). Recunosc că mi-am şters cu o scârbă nedisimulată faţa. Spre deliciul clasei, desigur. Apoi au trecut cele trei trimestre, clasa îşi calcula media generală la sfârşit de an, iar eu stăteam  cu carnetul de elev împodobit cu un şir de patru la mate! Fără mate aş fi fost în jumătatea de sus a clasei, printre „emininche”, dar aşa…am ajuns oaia neagră a familiei!

A urmat lunga vară fierbinte! A fost prima şi ultima dată când am fost pentru o perioadă atât de lungă la ţară. O mătuşă, foarte credincioasă şi din nefericire la fel de bolnavă, nu avea altă dorinţă decât să ne creştineze. Aşa s-a întâmplat că ne-a luat la ea, peste vară şi ne-a trimis la biserică la ore de religie.

Revin

Anunțuri