Etichete


1654257_540107416107054_1960205094_nM-a sunat să mă întrebe ce mai fac, părea că vorbeşte din camera vecină, atât de clar se auzea, deşi era departe, peste mări şi ţări. Nu-mi venea să cred că n-a venit acasă. Era veselă, bine dispusă, spunea că va veni poate la vară. A şi venit, primăvara următoare, într-o urnă.

Şi s-a spart balonul de săpun ce strălucea în toate culorile curcubeului! „Nucleul de bază a societăţii” ce părea de granit, s-a destrămat într-o clipă. Nu ştiu ce crede dacă se uită de acolo de sus, văzându-şi „lumina ochilor” hoinărind prin lumea largă, frumoasă, înăltuţă, elegantă…ori despre băiatul care îi duce afacerea mai departe…sau urmărindu-l pe El, încercând să-şi refacă viaţa la ţară. Toţi trei în tot atâtea locuri pe pământ!

Azi ar fi fost ziua ei de naştere! Odihnească-se în pace!

Anunțuri