Etichete


EminescuPentru că toţi, cei care îşi aduc aminte de el doar la aniversări, se vor întrece în laude şi vor recita din „marele nostru poet, naţional şi nepereche”, m-am gândit să vă dau  din proza semnată de Mihail Eminescu un citat, ( tot în versuri), din Sărmanul Dionis.

„Ah! garafa pântecoasa doar de sfesnic mai e buna

si mucoasa lumânare sfârâind saul si-l arde

si-n aceasta saracie te inspira,cânta barde ―

Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna.

Un regat pentr-o tigara, s-umplu norii de zapada

Cu himere!… Dar de unde? Scârtâie de vânt fereastra,

În pod miauna motanii ― la curcani vânata-i creasta

si cu pasuri melancolici meditând umbla-n ograda.

Uh! ce frig... îmi vad suflarea ― si caciula cea de oaie

Pe urechi am tras-o zdravan ― iar de coate nici ca-mi pasa

Ca tiganul, care baga degetul prin rara casa

De navod ― cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un soarec Doamne ― macar totusi are blana ―

Mi-as mânca cartile mele ― nici ca mi-ar pasa de ger…

Mi-ar parea superba, dulce o bucata din Homer,

Un palat borta-n perete si nevasta ― o icoana.

Pe pereti cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen

Roiesc plosnitele rosii, de ti-i drag sa te-uiti la ele!

Greu li-i de mindir de paie si apoi din biata-mi piele

Nici ca au ce sa mai suga. ― Într-un roi mai de un stânjen

Au iesit la promenada ― ce petrecere gentila!

Plosnita ceea-i batrâna, cuvios în mers paseste;

Cela-i cavaler… e iute… oare stie frantuzeste?

Cea ce-ncunjura multimea i-o romantica copila.

Bruh! mi-i frig ― Iata pe mâna cum codeste-un negru purec

Sa-mi moi degetul în gura ― am sa-l prind ― ba las saracul.

Pripasit la vro femeie, stiu ca ar vedea pe dracul ―

Dara eu ― ce-mi pasa mie ― bietul „îns!” la ce sa-l purec?

si motanul toarce-n soba ― de blazat ce-i. Mai motane,

Vina-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic;

De-ar fi-n lume-un sat de mâte, zau! ca-n el te-as pune vornic,

Ca sa stii si tu odata boieria ce-i, sarmane!

Oare ce gândeste hâtrul de sta ghem si toarce-ntruna?

Ce idei se-nsira dulce în mâteasca-i fantazie?

Vro cucoana cu-alba blana cu amoru-i îl îmbie,

Rendez-vous i-a dat în sura, or[i] în pod în gavauna?

De-ar fi-n lume numai mâte ― tot poet as fi? Totuna:

Mieunând în ode nalte, tragic miorlaind ― un Garrick,

Ziua tologit în soare pândind cozile de soaric

Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizând duios la luna.

Filozof de-as fi ― simtirea-mi ar fi vecinic la aman!

În prelegeri populare idealele le apar

si junimei generoase, domnisoarelor ce scapar

Li arat ca lumea vis e ― un vis sarbad ― de motan.

Sau ca popa, colo-n templul închinat fiintei care

Dupa chip s-asemanare a creat mâtescul neam,

As striga: o motanime! motanime! Vai… Haram

De-al tau suflet motanime, nepostind postul cel mare.

Ah! Sunt pintre voi de-aceia care nu cred tabla legii,

Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte

Ce destinul motanimii îl desfasura-nainte!

Ah! atei, nu temeti iadul s-a lui Duhuri ― liliecii?

Anathema sit! ― Va scuipe oricare motan de treaba,

Nu vedeti ce-ntelepciune e-n faptura voastra chiara?

O motani fara de suflet! ― La sgâriet el v-a dat ghiara

si la tors v-a dat mustete ― vreti sa-l pipaiti cu laba?

Îi! ca în clondir se stinge capetelul de lumina!

Mosule, mergi de te culca, nu vezi ca s-a-ntunecat?

Sa visam favori si aur, tu-n cotlon si eu în pat.

De-as putea sa dorm încalea. ― Somn, a gândului odina,

O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie,

Vino somn ― ori vino moarte. Pentru mine e totuna

De-oi petrece-nca cu mâte si cu pureci si cu luna,

Ori de nu ― cui ce-i aduce? Poezie ― saracie!”

Nu-i aşa că citindu-l aveţi în faţa ochilor o acvarelă?

Anunțuri