Etichete

, , ,


cafeaua-de-dimineata-e1368292673457Aşa cum unii au ureche muzicală aşa am eu ureche pentru limbi străine. De când mă ştiu îmi plăcea să imit cuvinte în orice limbă. Fiind crescută într-o familie unde multiculturalitatea era la ea acasă, n-am realizat că ar putea fi vorba de un talent. Îmi amintesc că în oraşul copilăriei mele hârtia albastră pentru învelit manuale şi caiete o cumpăram de la “cartearus㔺i abia când i-au pus numele unui scriitor am înţeles, că vechea denumire nu însemna librărie! Mama învăţa rusa dintr-o carte de vreo două kile. Auzind-o s-au lipit şi de mine câteva cuvinte. Îmi plăceau melodicitatea, îngrămădeala de consoane rostogolindu-se cremos şi totuşi cu putere în cuvintele ruseşti. (Oci ciornaia, balşoi teatrî-nu sună frumos?) Era limba la modă în epoca aceea şi la Sindicat se ţineau cursuri obligatorii, chiar şi pentru surorile medicale. Tata îşi distra colegii citindu-le dintr-un ziar rusesc, scris cu litere cirilice, direct în româneşte! Îl priveau colegii cu admiraţie amestecată cu îndoială: oare de unde ştie el atât de bine rusa încăt poate să traducă la prima vedere, fără să mai pronunţe şi ruseşte cuvintele? Nu ştiau că ziarul era din Republica Sovietică Socialistă Moldova…scris în română cu litere cirilice! După ce am învăţat să citesc, eram în stare să duc la exasperare auditoriul citind de pe ambalajul produselor, în toate limbile, ingredientele şi modul de folosire!

Neavând probleme niciodată cu redarea unor sunete în orice limbă să fi fost, dacă nu-mi ieşea din prima, exersam până îmi plăcea cum sună, nu puteam înţelege cum se poate că unii îşi rup limba în gură şi tot nu sunt în stare să scoată un “ a” unguresc sau un “ă” românesc?(Sunt sigură că aţi remarcat: “a” unguresc sună ca un “o” românesc, iar “ă” românesc sună garantat ca un “ő” unguresc  din gura multora!)

Lucrând în presă, mi se părea absolut inadmisibil să scrii greşit numele unui personaj, chiar dacă era maghiar, limba maghiară fiind considerată cea mai imposibilă şi greu de învăţat limbă, mai grea decât germana, unde sunt cuvinte lungi cât un tren de marfă! Şi la ştiri, la radio sau la tv, putea fi vorba de un preşedinte din Botswana, chiar şi un crainic începător pronunţa corect numele omului, dar când veni vorba de Pişta baci de prin părţile locului, nu era chip să-i fie pronunţat sau scris corect numele! Nici din greşeală! Nici atunci, nici acum. Dovadă “Borbeli” et comp. De parcă ai fi mai puţin patriot sau ţi-ar mai tăia din mândria de a fi român, dacă pronunţi sau scrii corect numele omului!

De aceea mi se pare lăudabilă iniţiativa celor de la UDMR, care din toamna trecută organizează cursuri de limbă maghiară pentru începători, iar în curând vor da startul unui curs şi pentru avansaţi în sediul uniunii din Tîrgu Mureş. Predarea se face după metoda predării limbilor străine, adică profesorii vorbesc de la bun început doar în maghiară cursanţilor. 5 lei costă ora în care cei interesaţi, funcţionarii publici mai ales, învaţă la un nivel acceptabil limba maghiară pentru a se putea înţelege cu cei care nu stăpânesc bine limba română. Anul trecut din 10 candidaţi şase au terminat cursurile! Pentru început, eu zic că e bine!

O fostă colegă de redacţie, după lupte seculare” care au durat câţiva ani, m-a anunţat că se înscrie şi ea la curs! “N-am ce face. Am nevoie, ca să mă pot înţelege cu oamenii”, îmi explica, scuzându-se parcă. Am aprobat-o zâmbind, căci n-am uitat de câte ori am ascultat şi reascultat înregistrările ei de pe reportofon, ca să dibuim oare cum se numeau interlocutorii ei şi apoi să reaşezăm consoanele duble care niciodată nu se nimereau cum trebuie!

Anunțuri