SDC11676Vrând să cumpăr un anumit fel de iaurt cu fructe, am trecut pe lângă magazinul unde obişnuiesc să-mi las o mare parte din bugetul familiei şi am intrat la cel cu nume mai scurt şi cu mai multe consoane! La ora la care dincolo te simţeai ca în centrul urbei, aici părea că e ora închiderii. O singură casierie funcţiona şi sub douăzeci de clienţi rătăceau printre galantare. O muzică în surdină accentua şi mai tare senzaţia de astenie de primăvară ce părea că domneşte printre mărfurile aranjate pe sectoare, într-o ordine aproape cazonă. Cu o duzină de sortimente, dintre care doar iaurt un box întreg, aranjate în coşul pe roţi, ajung la casierie, le înşir pe banda rulantă şi în loc de salut, băiatul de la casă mai apatic decât brunet, mormăie: „lăsaţi coşul în spate”.Îl rearanjez să fie în spate, dau să trec, băiatul grăieşte din nou, la fel de inteligent:”lăsaţi coşul în spate!” Nu pricep ce vrea. Mă uit la el întrebătoare.”Nu-i voie să scoateţi coşul”- Şi ce mă fac cu astea? „În niciun magazin nu se iese cu coşul!” Dar cine vrea să plece cu el? Până le împachetez!, i-am zis arâtând spre marfă şi spre geamul al cărui pervaz e pe post de loc de împachetat marfa. A tras din umeri.
Mi-a stricat seara! Puţin a lipsit să nu-i las toată marfa să facă ceva cu ea! Cu sau fără iaurt, e clar că nu mai calc pe acolo!

Anunțuri