11155063_10206550929437019_6620047464094076777_oCu ani în urmă, i s-a dus vestea unui tânăr din cartierul unde locuiam, că se ocupă de lucruri ciudate. În loc să bată discotecile şi barurile din cartierul studenţesc, el petrecea ore în şir în vechiul cimitir din oraş, căutând pietre de morminte din vremurile de mult apuse, făcând o listă cu personalităţile urbei trecute în lumea umbrelor şi desenând chiar şi o hartă migăloasă a sutelor de morminte, cu grijă numerotate.

A citit şi a studiat mult, era tobă de carte şi micul burghez, de care îşi bătea joc într-un stil absolut elegant, a rămas calul său de bătaie. Din utilitarism exagerat.

S-a înscris la teologie, atras de cele sfinte, dar nu se putea abţine să se gândească, să cerceteze şi a fost exmatriculat…legenda spune că ar fi contribuit la asta şi o palmă slobozită undeva, cuiva, la locul şi momentul nepotrivit.

Părinţii lui trecuţi şi ei la veşnicie, au fost îngropaţi în vechiul cimitir, într-unul din mormintele inventariate cândva de el. Plecat din ţară nu se ştie în ce condiţii şi de ce, mormântul părinţilor săi a ajuns cel mai neîngrijit mormânt din tot cimitirul. Buruienile l- au invadat cu totul, abia se mai ghicesc scândurile putrezite printre crengile groase crescute din pământul îngrăşat cu osemintele străbunilor. Ca nişte braţe de caracatiţă se întind peste tot plantele sălbatice ţinând la distanţă oricine ar vrea să se apropie.

Întâmplător am aflat că un infarct miocardic l-a doborât şi pe el, deşi ar mai fi avut de trăit mult şi bine până la bătrâneţe. A murit singur, departe de ai săi, de ţară şi de mica burghezie mult biciuită cu ironia fină a omului citit. L-au descoperit într-un târziu, după ce i-ar fi trecut cuiva prin minte că stă prea mult în concediu! A fost înhumat în cimitirul săracilor, undeva în Europa.

Acasă, în vechiul cimitir, e un mormânt acoperit de buruieni ce cresc până la cer.

Anunțuri