3953558005_a432a66e4dÎntâmplarea a făcut ca să revin într-o casă ce a însemnat cândva universul pentru mine. Cu interiorul schimbat, poate doar pereţii netezi de ar fi alunecat musca pe ei, vopsiţi lavabil într-un alb pur, înveseliţi cu tablouri moderne pictate în culori când mai vii, când mai sumbre, în funcţie de starea de spirit a autorului, îmi aduceau aminte de timpurile de demult. De parcă ar fi intrat la apă, obiectele neschimbate din casă deveniseră mai mici! Vana, cândva imensă, în care după câteva luări de avânt, imitând valurile mării, am reuşit performanţa de a mă da peste cap…părea mică şi îngustă. Eul meu cel cuminte îmi susura în urechi…”tu erai mai mică, tu erai mai mică”….Plopii fără soţ, răriţi într-un timp, par să fi reapărut neschimbaţi, trăgând o perdea de frunziş verde lucios în faţa geamurilor. Pentru prima oară după mulţi-mulţi ani, am putut sta în camera în care l-am văzut pentru ultima oară în viaţă pe Tata, fără să retrăiesc spaima de atunci când încercam să-l reţin, în timp ce o vecină îmi spunea cum se face respiraţie gură la gură, cum se verifică dacă mai trăieşte cu oglinda ţinută la nas, studenta de la medicină care nu ştia ce să mai spună, ambulanţa venise fără personal medical, doar cu un şofer, a fost chemată alta…cu medic de astă dată, dar la fel de prost dotată…în drum spre spital Tata pierduse lupta. După plecarea lui nimic nu a mai fost la fel.

Ieri, pentru o clipă am avut impresia că poate fi regăsit timpul pierdut. Apoi am coborât cu picioarele pe pământ: e o pierdere de vreme căutarea timpului pierdut!

Anunțuri