Etichete

, , , ,


DSCN8313Mirosul de cafea proaspăt făcută te întâmpină încă din casa scărilor. Ai suna, dar e decuplată soneria: „Copiii care urcă…sună. Unul nu trece fără să nu apese soneria! Am mutat-o pe partea dreapta, aşa măcar cei mai scunzi nu ajung la ea.”, îţi explică de ce a trebuit să baţi la uşă.” Am mutat-o, dar e din aia de trebuie băgată în priză. E fără fir. Nu sună numai dacă e băgat în priză!”, ca să înţelegi că butonul acela frumos  e doar de formă. „N-o bag în priză numai când aştept poştaşul cu pensia. Câteodată trebuie s-o pun câte două-trei zile la rând, că niciodată nu vine în aceeaşi zi”, spune şi te invită în apartamentul strălucind a curtăţenie. Te pofteşte în camera de zi, (dacă nu ai venit cumva neinvitat la o oră la care patul nu e făcut, că atunci bucătăria te aşteaptă, sau te invită într-o altă zi, ca să te inveţi minte, ca să-ţi aminteşti de bunele maniere). Nici nu te-ai aşezat bine, şi schimbă faţa de masă cu alta , aduce cafeaua, prăjiturile, apa, şerveţele, pahare…Şi trebuie să bei şi cafeaua, cu lapte dacă preferi, dar nu se cade să refuzi o doamnă de vârstă respectabilă care te serveşte şi cu prăjitura casei. Cu greu reuşeşti să o convingi că acum e chiar stai comod şi nu mai doreşti nimic, cafeaua e excelentă, prăjitura deasemenea e foarte bună, dar asta nu e o noutate, ştiai că nu are cum să fie altfel, şi că acum poate sta şi ea liniştită şi să staţi la taclale.

Îţi povesteşte cum va fi vremea, că simte deja că se va schimba, că o dor picioarele. Îşi exprimă regretul şi îngrijorarea faţă de ultimele ştiri de la Tv. „Săracii copii, aşa erau de drăgălaşi..desculţi, aproape în curuţul gol plângeau săracii de foame”…apoi ai aflat unde a fost cutremur, ce a zis Merkel, Orban, Ponta…te întreabă una-alta şi te ascultă cu mare interes, dar să nu crezi că o poţi fenta „asta ai mai zis-o”, îţi spune după ce laşi un respiro, că n-ar vrea să te întrerupă, te ascultă dând uşor din cap, cu mişcări mărunte…apoi te întreabă dacă nu ţi-e frig, ori cald…să-ţi mai aducă un şal, să închidă uşa de la balcon…Se uită bănuitoare spre blocul vecin, nu prea vede până acolo fără ochelari, dar ştie din auzite că nevasta lui vecinu X s-a prăpădit săraca, era bolnavă, mult a suferit, ori că  la doi stau nişte oameni cu dizabilităţi, poate de aia scutură pătura, covoarele pe balconul ei. „Am făcut o tocăniţă de pui, cu sos, aşa cum îţi place , cu pireu de cartofi, hai, nu vrei să mănânci un pic? hai , gustă numai, îţi aduc? Sau vii în bucutărie? Cu dragă inimă îţi dau, serios nu vrei? Încă o cafea măcar? Apă minerală, Borsec, nu bei?”, se duce în bucătărie, îţi aduce nişte sărăţele, „era să uit de astea. E o reţetă nouă. Gustă numai, Să vezi ce bune sunt!” şi lăsând farfuria pe măsuţa rotundă plină de tot felul de bunătăţuri, aranjate cu bun gust şi atât de apetisante încât nu poţi decât să regreţi că ai mâncat acasă, se duce la televizor să dea sonorul şi mai încet „unde am lăsat oare telecomanda, vrei să-l opresc mai bine?”, şi îl închide, chiar dacă e serialul ei preferat. „Oh, nicio problemă. Mă uit la reluare. Acum să povestim!”….

Azi ar fi fost ziua ei de naştere…E al doilea an de când nu ne mai aşteaptă!

Anunțuri