Etichete

, , , ,


IMG1880Tocmai ieşisem de la o lansare somptuoasă, a candidaturii urbei la titlul  sau statutul de Capitală Europeană a Culturii, nu  peste o lună ci peste …6 ani, când mi-a vibrat mobilul în buzunar. Apelantul mi-a vorbit cu entuziasm despre inaugurarea cetăţii medievale , că a văzut la televizor…îl ascultam nevrând să-l întrerup încercând să-mi menţin echilibrul pe pietrişul din şantierul….cetăţii! Nu este nici pe departe finalizată lucrarea de reabilitare, dar a fost inaugurată, că e mai bine mai repede decât prea târziu! Ce  e gata e frumos, dar e foarte mult încă până la tăierea reală a panglicii.

Ajunsă în centru, într-un vacarm de nedescris al maşinilor ce formau cozi interminabile din cauza reabilitării drumurilor, am aşteptat un mijloc de transport în comun ce a sosit victorios în staţie tocmai pe când mă pregăteam să merg pe jos! Deşi ar fi fost mai sănătos să fi mers tot drumul pe jos!

Era un autobus în care la mijloc e un spaţiu liber la geam, cât spaţiul pentru două scaune, iar la stânga şi la dreapta cu nişte platforme  mai înalte, şoferul fiind la vedere. I-am lăsat să se-nghesuie dând din coate toţi nerăbdătorii, l-am lăsat şi pe omul cu doi saci de rafie ce-şi făcea loc împingând sacii când pe o parte când pe alta. Mi-am pus şi eu un picior pe platformă şi în clipa următoare am jubilat că nu sunt un miriapod! Al doilea picior din dotare mi-a rămas captiv cu tocul papucului prins între uşile autobusului. Imediat ce mi-am revenit din surpriza de a nu-mi putea mişca piciorul, am rostit destul de convingător: „spuneţi-i să deschidă uşa, mi-a prins papucul”! N-am zis vă rog, recunosc, dar am zis către tot transportul de călători de pe linia lui 26 care din picioare, sau aşezaţi pe scaune se uitau la mine, fiecare în funcţie de empatia sau de indiferenţa de care erau în stare. Şoferul desigur, nu vedea, nu auzeau nimic. Am mai repetat odată, cineva din spatele şoferului i-a zis şi în maghiară, crezând că n-a înţeles din prima, acesta nimic. Tot mai neplăcută era poziţia mea într-un picior, lipită de uşă. Între timp am ajuns la semafor, dar până nu s-a aliniat cu planetele nu a oprit distinsul domn şofer. Apoi a catadicsit să deschidă şi uşa, nu înainte de a băga o zdruncinătura prin care dezechilibrându-mă nu puteam decât să mă agăţ în cel mai nefericit loc posibil, aşa că mi-am prins şi mâna dreaptă între mâner şi uşă! Mi-am recuperat papucul şi la prima staţie am coborât sub privirile curioase ale întregului transport.

În drum spre prima bancă, ce puteam să fac altceva decât să filozofez: capitală europeană? Cultură?Civilizaţie?

Anunțuri