7adc23f03e0a27d4210a942c88113665Eticheta galbenă de pe petul cu apă tonică mi-a atras atenţia din prima clipă. Mi s-a părut prea galbenă, prea „spumoasă” ca să-mi poată scăpa de sub ochi. Şi am început s-o studiez. Conţine apă, dioxid de carbon, zahăr, acidifiant (acid citric), aromă naturală, conservanţi (benzoat de sodiu) , chinină. (Nu înţeleg ce înseamnă aromă naturală?!)

Analizând declaraţia nutriţională, constatăm că apa noastră tonică per suta de grame  nu are grăsimi de niciun fel, nici fibre, nici proteine, ceea ce nu mă miră. Are în schimb glucide , adică zaharuri 9,3g şi …sare 0,03g. Nici urmă de chinină. Mai jos ni se explică unde a fost produs şi îmbuteliat, când să-l consumăm, unde să-l păstrăm. Un adult obişnuit poate consuma 8400kj/2000kcal. Adică? Să facem niscaiva mate dacă vrem să ştim , dacă nu e ok şi aşa! Dacă 250ml are 397kj sau 93kcal. Atât cât mă duce pe mine capul mă gândesc în felul următor înmulţim 397kj cu 4, ca să avem un kil de lichid (Evervess), rezultă 1588 kj. 8400 împărţit la 1588 rezultă 5,28 Kj. Asta ar însemna că un om obişnuit ar putea bea vreo 5 sticle de…tonice! Dacă ar avea de unde, căci „ambalajul” conţine 5 porţii, o porţie fiind 250ml, dar cât conţine… Petul de 1,25 l nu scrie nicăieri!

De ce ar scrie ceva util şi normal pe etichetă? Căci oricum nu citeşte nici dracu! Sau totuşi?!

Anunțuri