card-300x183.jpgDe atâtea ori am scris despre anomaliile sistemului şi despre cardul de sănătate încât mi se face rău numai dacă mă pronunţ cuvântul card!

Îmi amintesc de o conferinţă de presă dedicată osanalelor la adresa cardului, când o persoană nevinovată, de felul său, dar obligată de ordinea interioară a încercat să mă convingă cât de folositoare este bucăţica de plastic. N-a avut succes, eu în schimb am reuşit s-o enervez, dovadă că „nu-i chiar aşa” , vorba cuiva.

Fără cea mai mică intenţie de a vă plictisi, vă reamintesc că la început a fost….cuvântul, da, şi un carneţel în care medicul nota diagnosticul şi medicaţia prescrisă. Apoi scris de mână şi reţeta cu care farmacistul elibera medicamentele. S-a schimbat ministrul Sănătăţii, s-au schimbat legile. Fiecare ministru vrând să-şi pună amprenta pe scurta sau mai lunga perioadă în care se afla la guvernare se grăbea să schimbe ceva din mersul lucrurilor. Au schimbat formatul carneţelului sau au mai introdus un carneţel şi mai mic şi albăstrui cu pătrăţele pentru internări şi cod de identificare. Alt ministru a vrut să ne facă un amar de bine, oferind populaţiei asigurate un calup de analize obligatorii, menite să depisteze din forma incipientă orice anomalie sau semne de boală.

Odată cu dezvoltarea internetului s-a introdus evidenţa electronică a persoanelor asigurate şi nu ar fi fost nicio problemă dacă nu i-a fi trecut prin capul unor domni că e prea mare corupţia şi trebuie stopată cumva. Cu nişte bani, un mizilic pentru cei care au bani de aruncat pe geam, au „demarat” o acţiune de realizat un sistem şi mai performant şi au  „implementat”, cu atât de mult elan, încât proiectul-vestitul card electronic- a ieşit din garanţie, dar sistemul încă nu funcţionează conform aşteptărilor.

Au fost emise zeci de mii de carduri. A urmat lupta cu reticenţii şi cu medicii care refuză să-l facă pe poştaşul ca să le distribuie. După lupte seculare au apărut şi „cititoarele” de carduri, cuiul lui Pepelea. Prin card omul ar trebui să demonstreze că e asigurat la unica şi minunata Casa de Asigurări de Sănătate. Nu că nu s-ar fi văzut asta şi prin SIUI-aceeaşi mâncare de peşte, ceva mai simplu şi funcţionabil, dar e mai chic să ai card, nu-i aşa?

Nu pierd vremea cu trecerea în revistă a tuturor anomaliilor şi situaţiilor cauzatoare de stres şi nervi …nu cred că există cineva în ţărişoara asta care să nu fi avut măcar o singură experienţă cu cardul!

E destul să mă opresc asupra celei mai recente!

Stau la uşa cabinetului la ora programată încă de acum o lună. Îmi vine rândul intru, îmi trebuie o reţetă, pentru aceeaşi boală cronică, acelaşi medicament ca şi luna trecută, nimic nu s-a schimbat, că de se schimba nu se mai numea boală cronică, incurabilă, dar ţinută sub control cu un tratament adecvat, fără stres şi alimentaţie sănătoasă. Pe fiecare prospect mi se atrage atenţia să fumez mai puţin şi să reduc cantitatea de alcool…Culmea e că nu beau deloc şi nu fumez de….zeci de ani!

Cu toate astea mă duc după o nouă reţetă. Medicul introduce cardul în cititor şi …surpriză! Sistemul e blocat!  E suprasolicitat! Minutele trec, eu pierd vremea, încep să mă enervez-fără stres, că n-am voie, aştept pe coridor, sala de aşteptare se umple cu cei care au programare, până la cel cu numărul 20…Câte un pacient încearcă să fenteze rândul, cu un zâmbet până la ureche , anunţând victorios că ” doar o reţetă am”, dă să intre …apoi face cale întoarsă. Sistemul nu se deblochează nici măcar de dragul lui. Se poate lucra offline…explicau prieceputenii, dar dacă nu merge, nu merge. De altfel oricine are dreptul la o pauză de masă, nu-i aşa?

În funcţie de norocul omului, sistemul se redresează şi după o oră de aşteptare, timp în care puteam trăi mai fericit decât făcând schimb de respiraţie cu pacienţii cabinetelor medicale, obţin reţeta şi …

Urmează partea  a doua şi cea mai spectaculoasă a tevaturii. La farmacie se repetă faza cu cardul, dacă ai noroc e bine, dacă nu, nu! Toată treaba e ca cititoarea să recunoască al tău card, PIN-ul e scris pe el, cu carioca, nu-l divulgi nimănui, că nu trebuie să spui nimic, e destul să arunce o privire…şi asta nu e totul. Cititoarea recunoaşte cardul, merge sistemul, ai bani şi e deschisă farmacia, problema începe acolo când te anunţă ( de fapt ai auzit şi în cazul celui aflat înaintea ta) din păcate nu se găseşte medicamentul tău şi nu se ştie când vor primi!

Tocmai pentru că ai  mai păţit asta şi data trecută, ţi-ai făcut  reţetă pe trei luni, ca să nu repeţi lunar sceneta cu cardul la medicul de familie . Că mai e o treabă interesantă şi cu programarea. Nu lasă softul să -ţi se prescrie medicamentul din ziua în care ţi se termină doza! Se calculează prima zi după zilele de sărbătoare legale, după weekendul care intervine cu puţin noroc şi toate astea încet dar sigur duc la 10-14 zile în care rămâi fără medicamente! Nu ştiu alţii cum sunt, eu am reuşit perfomanţa de a acumula o lună între cele două reţete…nu, n-am murit! Văd! De asta nu se modifică softul!

Matematic se poate demonstra că poţi face reţetă pe trei luni, povestea la prima prescriere se repetă! Cu tot stresul la pachet, desigur!

La un hipertensiv să zicem că nu e capăt de ţară, dacă nu e în stadiul periculos, dacă „uită” să-şi ia medicamentul o zi -două, până primeşte reţeta, deşi ce fel de tratament mai e şi acela când nu se respecta prescripţia medicului? Dar la un pacient cu probleme mai serioase, care are nevoie de medicamentele acelea ca de …aer? Cum poţi să-i zici „nu permite softul” sau „încercaţi săptămâna viitoare”? Sau una şi mai şi: „faceţi-vă nişte analize, că poate nu mai trebuie să luaţi medicamentele astea, sunt prea scumpe!”

Cu card sau fără card, tot e …varză! M-am enervat!

 

 

 

Anunțuri