12642891_1111915062182012_4729421985615080230_n.jpgSus, de la geamul garsonierei de la etajul şapte vedeam printre coroanele copacilor o  bucăţică din clădirea unde se afla o alimentara. Dacă se vedea vitrina, puteam sta liniştită. Dacă se vedeau oameni şi plase însemna că „se dă ceva”, „s-a băgat ceva” sau că a sosit lăptarul. Pentru că s-a mai întâmplat ca să ajung la „amin” şi să nu mai prind lapte, m-am gândit ce ar fi să las la coadă sticlele într-o plasă şi între timp să merg pe la piaţă! Zis şi făcut. L-am luat pe Alex de mână, căruciorul pliabil şi plasa cu sticlele în alta şi am executat programul de coborâre cu liftul. Ajunşi în faţa blocului l-am instalat pe junior în căruciorul pe care l-am desfăcut din două mişcări exersate şi am purces spre magazinul care era la ceva distanţă totuşi, faţă de cum părea de la etaj. Laptele nu venise, pensionarii cu scăunelele din dotare erau dispersaţi la distanţe strategice sub umbra copacilor, la o poveste. Aşa cum mă aşteptam lângă zidul magazinului erau aliniate sacoşele cu sticle. Am aşezat şi plasa noastră, după care s-au mai pus câteva zeci în câteva minute, coada şerpuind dezolant pe lângă zid.

Era o zi cu soare , deci eram optimistă peste măsură. Am povestit cu Alex, vocabularul lui de flăcău de 14 luni era destul de restrâns, fiind în schimb as la urcatul scărilor şi mersul pe jos în general. „Vleau papa bun”era laitmotivul zilei şi astfel cel mai exersat. Am ajuns în piaţa din Titan, am cumpărat nişte roşii foarte gustoase, aşa cum nu se mai găsesc acum nici dacă le cauţi cu lumânarea şi am pornit înpoi să prindem coada la lapte, mai ales că la jumătatea drumului am întâlnit maşina mergând spre Alimentara.

Alex mânca roşie după roşie, (le-am clătit cu apa din dotare-nu plecam nicăieri fără un întreg arsenal, căci în capitala tuturor posibilităţilor  era destul o singură dată să te frigi cu ciorba ca pe urmă să sufli şi în iaurt! Am ajuns înapoi pe aleea ce ducea la magazin şi mi s-a părut dubioasă liniştea, dar nu m-aş fi gândit la ce aveam să constat: coada dispăruse, pensionarii parcă ar fi intrat în pământ, doar doi bătrânei de sub umbra unui copac asistau cu oarecare satisfacţie la noi: „da’ matale pe ce planetă trăieşti? cum să-ţi laşi sacoşa cu sticle şi să pleci la piaţă?”se minunau când i-am întrebat dacă nu mi-au văzut plasa?  Normal, nimeni nu văzuse nimic! În Ardealul nostru („ah, da, acolo e altceva, acolo e  civilizaţia occidentală, doamnă!”) seara lăsam plasele cu banii puşi în sticlă, aşezate la coadă şi a doua zi dimineaţă le găseam! Ce să mai zic?

„Vleau papa bun”-a mai intonat Alex, mulţumindu-se cu încă o roşie.

Sursa foto: google

Anunțuri