Etichete

, ,


strazi_perlei_rubinului_gheorghe_sion36-eo_0Iarna se întunecă repede. Nu era trecut cu mult de ora cinci după-masa când am pornit cu Vali în braţe şi Alex lângă mine, la circa sanitară, la vaccin.

Plouase de dimineaţă, aşa că drumul arăta de parcă ar fi fost dat cu glazură de ciocolată, mai ales în zona de şantier. Alex nu vroia nicicum să se ţină de haina mea, şi vroia neapărat să meargă ca un bărbat în miniatură, la cei doi ani şi jumătate ai săi, singur, pe trotuar.

Vali era cuminte, ca un bebe de patru luni. În costumul lui albastru de astronaut se vedeau doar ochişorii de sub glugă. Singurul loc cât de cât circulabil era pe marginea drumului, pe lângă trotuar. Degeaba l-am chemat pe Alex să vină şi el acolo, el nu şi nu, călca ferm hotărât pe mijlocul trotuarului, înotând prin noroi.

Undeva pe la jumătatea drumului Alex al meu găseşte bucata aceea de fier înfipt în trotuar pe care o ocoleam când era uscat drumul, dar acum…îl văd pe Alex cum plonjează în sosul de ciocolată şi după câteva clipe de nedumerire se ridică glazurat din cap până-n picioare!

Asta era momentul acela când nu ştii să râzi sau să plângi? Să ne întoarcem din drum nu puteam, aveam programare la vaccin, să merg aşa cu el? Părea o nebunie, dar altă soluţie nu aveam. Brusc s-a cuminţit şi Alex, acum asculta de mine: la stânga, înainte, la dreapta…înainta picurând glazura de pe costumul lui cel nou de fâş-fâş.

Am ajuns la circă şi habar n-aveam cum să procedez. Cum să intru aşa cu Alex? Cineva mi-a deschis uşa şi am intrat dirijându-l pe Alex să meargă înainte. În sala de aşteptare ne-a întâmpinat o căldură plăcută şi o lumină orbitoare ce îi scotea în evidenţă şi mai tare costumul glazurat al lui Alex. Pe când mă pregăteam să explic ce şi cum s-a întâmplat o doamnă în halat alb l-a şi luat în primire pe Alex, decojindu-l din costumul lui plin de noroi. O alta m-a condus în cabinet, liniştindu-mă că Alex e pe mâini bune, să vedem care-i treaba cu Vali, care între timp urla ca din gură de şarpe!

L-au liniştit cumva şi pe Vali şi mi l-au adus şi pe Alex, dezbrăcat până la maieu, în timp ce costumul lui de fâş-fâş  curăţat de glazură era pus la uscat lângă soba de teracotă!

Am rămas mută de uimire! Nişte oameni care nu ne mai văzuseră vreodată să fie atât de amabili şi să ne ajute fără să le fi cerut, a fost cea mai frumoasă surpriză din zona halatelor albe!

Anunțuri