1238277_568073883258897_605467809_n.jpgAveau o păpușă mare de  cârpă, cu capul de carton. Cu ochii mari pictaţi ce te priveau fără să clipească şi părul ondulat din care nu se clintea niciun for de păr, fiind doar vopsit pe capul de carton. Aşa ca pe vremuri.

Locuiau aproape de calea ferată așa că de mic copil a fost „infectat de microbul” călătoriilor, ca unul care a inhalat mirosul de fum  de la locomotiva cu aburi și nu mai are scăpare.

Făcea ce făcea, tot pe acolo ajungea spre disperarea mamei, care se temea de vreo nenorocire, chiar dacă trenurile făceau mai mult manevre prin haltă, rar trecând câte un accelerat fără să oprească. Uneori veneau trenuri de marfă, făcând câte o haltă chiar aproape de ei.

Înţelegând că va trebui să mai crească până se va putea face ceferist, pe atunci asta era la modă, ca acum fotbalist, poliţist sau jandarm, îşi căuta de lucru pe lângă calea ferată, ferindu-se totuşi de belele.

Într-o zi s-a gândit că dacă el nu poate pleca departe cu trenul, s-o trimită într-un voiaj măcar pe păpuşa  soră-sii, păpuşa cea mare de cârpă cu capul de carton.  A pus-o pe trenul de marfă…era cel mai accesibil pentru băieţandrul care se visa ceferist. Trenul a plecat din gară şi cu el şi păpuşa….

 

Povestea o ştiu de la tata. Azi, 14 martie, ar fi fost ziua lui!

Într-o zi de decembrie a plecat spre ceruri şi nu s-a mai întors!

 

Anunțuri