In memoriam Szász Robert Szabolcs

IMG_0875.JPGPrecum un fulger din cerul senin a venit vestea, că Szász Robert Szabolcs, cel care salvase sute de vieţi, a căzut ca secerat pe terenul de fotbal şi nu a mai putut fi salvat. Adăugăm rândurile ce urmează sutelor de mesaje de bun rămas ca un omagiu celui care nu ar vrea să ne vadă trişti! Şi totuşi…

Szabika al salvatorilor de vieţi

IMG_0873 - Copy.JPGAm discutat cu mulţi oameni, prieteni, colegi  sau cunoscuţi ai celui care a salvat sute de vieţi, dar nimeni nu a putut să zică nimic de rău despre el. „Szabika?”, îmi răspundeau  şi un zâmbet cald al aducerilor aminte li se aşeza pe faţă, ca apoi c-un oftat plin de regrete să mă asigure că nu le vine să creadă că e adevărat. „La 33 de ani, în floarea vârstei, un tânăr atât de plin de viaţă, atât de senin, un suflet curat, nu se poate, nu are cum!”… îmi spuneau, iar cei mai sensibili îşi ştergeau câte o lacrimă întârziată ce-şi făcea loc pe obraz. În cele din urmă am reuşit să stau de vorbă cu prietenul şi colegul lui Szabi, cel care l-a „corupt” mai întâi pentru aventura în Irak, iar apoi pentru ceea ce avea să devină expediţia vieţii lui, călătoria în Nepal.

Frankie sau Friţi

IMG_6164.JPG „Mă numesc Ilyes Ferenc”, s-a prezentat asistentul medical, zis Friţi sau Frankie, cum i se mai spunea într-un documentar realizat de Antena 1 şi niciodată prezentat pe post. Dacă Frankie pare un nume cunoscut, Friţi  m-a pus în dificultate. „E numele meu de alint, l-am moştenit în 2011 când m-am angajat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde cu trei ani în urmă deja lucrasem ca voluntar, acolo l-am cunoscut pe Szabi”, povesteşte cu vocea calmă, măsurând parcă fiecare vorbă tânărul din faţa mea. „El era cu mult mai mic, eu fac 40 anul viitor”, spune Friţi avându-l în minte probabil pe Szabi, cel din 2008, care la 26 de ani părea ca un copil crescut mare, mereu pus pe glume, cu nelipsitul său zâmbet în colţul gurii.

Szabi era peste tot

IMG_5973.JPGA devenit deja proverbial că Szabi a început să lucreze ca voluntar de la 14 ani, în punctul cel mai fierbinte din zona medicală, la urgenţe. Pe pagina sa de socializare curg neîncetat mesajele de la prieteni, colegi, dar nu lipsesc nici mesajele de mulţumire post-mortem de la cei care au fost salvaţi de Szabi. „Era peste tot unde era nevoie de el. Zbura cu elicopterul, făcea salvare rutieră, era la primiri urgenţe”, continuă Friţi întrebându-mă în treacăt, dacă l-am cunoscut. „Şi pe mine m-a ajutat, dar nu l-am cunoscut”, recunosc şi ceva parcă îmi strânge gâtul. De ce abia după ce trebuie să punem verbul la trecut ne aducem aminte de cei buni? Zilnic sunt promovaţi tot felul de violatori, hoţi şi bandiţi, iar cei care ar merita să –i cunoască lumea, lângă noi trăiesc şi mor, necunoscuţi! „Ştirile negativiste sunt mai interesante pentru public”, este de părere Friţi, apoi continuăm depănarea amintirilor legate de Szabika.

 

Cum se  îmbină utilul cu plăcutul

IMG_6661.JPG„Povestea începe în 2005. Ca să încep cu începutul, trebuie să spun că eram câţiva prieteni, amatori de sporturi extreme, alpinism şi parapantă şi ne-am zis că am putea lega utilul cu plăcutul, să facem ceva şi pentru alţii. Împreună cu Hermann Tibi Roland, medic stomatolog din Mediaş, am zis să facem echipă ca să ajutăm oamenii din cele mai îndepărtate locuri din lume, care nu-şi permit niciodată nu serviciile unui medic specialist, dar nici măcar  cele mai elementare servicii medicale. Am vrut să ajutăm oamenii dezinteresaţi”, povesteşte Friţi. Astfel au ajuns în jungla Amazoniană, în Brazilia, în Ciad, în Africa, acolo a făcut de două ori malarie de era să-şi piardă viaţa, a urmat 2009,  apoi 2011 din nou Nepal şi aventura continuă!

IMG_5521.JPGCondiţii de război în Irak

Ideea nobilă şi demnă de laude necesită bani. Un loc unde puteau câştiga bine asumându-şi nişte riscuri enorme, a fost în Irak, la 30 de km de zona de război pe platformele petroliere de uscat sau maritime. „Lucram 6 săptămâni şi aveam liber 6 săptămâni sau o lună lucram şi o lună aveam liber. Lucram ca paramedici. Un asistent, un şofer, o ambulanţă, medicul era scump de plătit, nu angajau mereu. Aveam în jur de 200 de oameni în grijă, un spital de camapanie dintr-un container de tablă, din acela care se pune pe camion. Lucram sub stres continuu, se auzea frontul la 30 de km de noi, aveam pacienţi din sat cu plagă împuşcată, cu muşcături de şarpe, de scorpioni,  dar mai mult erau din teren cu accidente de muncă. Noi îi stabilizam, pentru a fi transportaţi apoi la spital. Szabi era încă activ, eu mi-am propus să mă regenerez după malarie şi hepatită. El urma să meargă înapoi, în doi ani a fost de vreo şase ori. Îl chemau mai des pentru că era foarte bine apreciat,  dar acum era o pauză impusă de scăderea preţului petrolului. Nu mai e profitabilă extracţia”, povesteşte Friţi.

„Era primul băiat pe care l-am dus în Irak”

IMG_6541.JPGŞi revenim iarăşi, ca la un laitmotiv, de ce a trebuit să plece Szabi dintre noi? O fi fost şi stresul acumulat. „Colegii îşi aduc aminte că spunea după ce s-a întors din Irak că avea durere, pulsul rapid, că se simte obosit, că are palpitaţii, transpiraţii, dar a pus totul pe seama carenţei de vitamina B. Cine ştie la ce s-a gândit, sau nu s-a gândit, nimeni nu s-a gândit că se poate întâmpla la 33 de ani…şi nu s-a dus să-şi facă un EKG…Deşi avea simptoame, un infarct nu se poate duce aşa , fără să ştii. Artera lui coronariană era foarte îngustă…Era primul băiat pe care l-am dus în Irak…”, priveşte în gol pentru un moment Friţi.

Dar în Nepal, cum a fost?

IMG_6633.JPGDupă expediţia din 2009, povestindu-i şi arătându-i imaginile Friţi a  văzut în  ochii lui Szabi  entuziasmul, ştia  că nu-l poate lăsa acasă! „Trebuia să-l luăm cu noi în următoarea expediţie. Costa mult, dar am observat că dacă ne-am dorit cu adevărat în cele din urmă de unde, de unde nu, am avut banii necesari. Comparativ cu ce sume se fac expediţiile, ne-am descurcat cu 15.000 de euro de persoană. Viza de 50 de dolari se cumpără la faţa locului ca şi un bilet de autbus!”, explică asistentul.  Prin colegii lor alpinişti au reuşit să ia legătura cu o asociaţie non profit, Taksindu Social Welfare care i-a îndrumat, Ministerul Sănătăţii din Nepal a mai amenajat un punct de prim ajutor acolo, într- o clădire din lemn, de tip vagon cu patru compartimente.

IMG_6155 szabi gata de drum.JPG„Mă descurc”, a spus Szabi

„Când l-am întrebat pe Szabi în 2011, vii cu noi? Era limpede că nu aş fi putut să-l las acasă indiferent ce s-ar fi întâmplat. L-am sponsorizat. „Ai bani de buzunar?” –l-am întrebat. „Mă descurc”, mi-a zis. Şi s-a descurcat.  La plecare avea acelaşi echipament ca şi noi, echipat până-n dinţi cu rucsac, genţi cu medicamente. El căra totul, nelăsând nicio clipă bagajele de pe el. Aveam medicamente ce urmau să expire în câteva luni, un monitor, un EKG portabil, un ecograf! Eram extrem de bine echipaţi anul acela”, îşi aminteşte  asistentul.

Primul scaun stomatologic adevărat

IMG_6661.JPG„Spitalul compartimentat era lângă o şcoală. Am vizitat şcoala, copiii de acolo au dus vestea pe la toţi locuitorii din zonă. Au început să vină cu sutele. Într-o sală  erau femeile, în alta tratam bărbaţii şi copiii, iar în alta era stomatologia! Pentru prima oară aveam un scaun stomatologic adevărat, altădată fiind nevoiţi să improvizăm din bănci, scânduri şi din ce se putea. În ultima sală ţineam medicamentele, sterilizam ustensilele într-o oală sub presiune. Curentul electric n-il asiguram cu un generator, deşi în ultima vreme datorită unor interese prin zonă a fost introdus curentul electric, pe ici pe colo atârnând câte un bec, luminând ca un licurici seara.,” continuă să povestească Friţi.

Am avut sute de pacienţi

IMG_7184.JPG„Am pus camera într-o zi să întregistreze non stop, iar seara când am derulat pe repede nu ne venea să credem câţi au fost din toată regiunea! Oamenii obişnuiţi cu turiştii, ne-au primit foarte bine. Arătau bucurie, recunoştinţă. Aveau încredere în noi. Nepalezii au o viaţă grea. Duc o viaţă simplă, se hrănesc cu mult orez. Şerpaşii pleacă primăvara şi se mai întorc doar toamna acasă. Cară bagaje cu 40kg peste greutatea lor corporală rezemaţi într-un toiag se strecoară pe cărări abrupte unde doar pe jos se poate circula. Casele lor? Nişte construcţii de lemn cu pereţii prin care se vede afară şi înănuntru printre crăpături, şipcile nefiind aşezate etanş, focul se face în mijlocul casei în tavan fiind lăsat un orificiu pe unde iese fumul. Locurile sunt frumoase, munţii, imensitatea…Marele regret al lui Szabi era că nu putea escalada munţii”, mai spune asistentul cu aceeaşi voce calmă.

Szabi lucra  neobosit

IMG_6784.JPG„Lucra enorm, neobosit. Făcea lucruri ce depăşeau competenţele unui asistent şi le făcea impecabil. A descoperit la ecograf piatră la rinichi la o gravidă. A pus branulă jugulară unui copil grav bolnav…S-a oferit să-l ducă pe braţe pe un drum de 3 zile dus şi 3 zile întors, copilul bolnav, la cel mai apropiat spital. Mereu bine dispus, cu multă dragoste se apropia de oameni, de copii, de parcă ar fi fost fraţii lui. Împărţea îmbucături mici la toţi copiii care veneau precum porumbeii la noi în jurul lui şi le împărţea sandwichul lui în o sută! Avea o vorbă bună, o mângâiere pentru toţi. Era iubit de localnici. La festivitatea de plecare l-au încărcat cu ghirlande de flori şi zeci de eşarfe de abia mai  stătea în picioare sub greutatea lor!”, şi îmi arată poze din care zâmbesc  doi ochi ce abia se văd din grămada de ghirlande de flori.

IMG_5973.JPGŞi copiii mici se spală?

„Ca să povestesc un caz extrem de şocant, trebuie să mă întorc în 2009. Tot în Nepal. A venit o tânără cu un copil de şase luni care avea pe cap nişte depuneri, plăgi ce îi mâncau ţesutul capului, riscând să-i atace şi oasele capului. Copilul acela nu fusese îmbăiat niciodată! Mama nu ştia că trebuie spălat! Am găsit un vas în care ţinea ceva seminţe, l-am golit, femeile au încălzit apă şi la şase luni copilaşul a fost îmbăiat pentru prima oară! L-am întâlnit din nou în 2011, se făcuse un copil tare frumos, avea deja peste doi ani, bine înţeles nu avea cum să ne recunoască, dar s-a şi speriat de explozia noastră de bucurie că l-am regăsit bine, sănătos, ” zâmbeşte imaginii din trecut Friţi.

Szabika nu avea spini!

IMG_6786.JPG„Dacă ar fi să-l descriu Szabika, l-aş compara cu un copil crescut mare, în sensul bun al cuvântului. Omul când creşte mare cam pierde acea simplitate şi acel pozitivism pe care le are când este copil. Oamenii mari, adulţii încearcă să prezinte aspectele frumoase, să scoată în evidenţă partea lor bună. Toată lumea încearcă să arate ca un trandafir superb, bine parfumat, dar când te atingi de ei, dai de spini şi se scutură petalele. Szabika nu era trandafir. El nu avea spini! Era un băiat care dacă îl întrebam vii? Se băga! Era un foarte bun profesionist. Lucra de la 14 ani în condiţiile cele mai grele. Era bine dispus, nu-l vedeai obosit sau trist.”, punctează asistentul. Poate că în interiorul lui a acumulat multe gărzi, nopţi nedormite…poate că şi uzura asta a contribuit…şi iar ajungem la retorica întrebare: de ce, Doamne, de ce?

Mulţi au învăţat meserie de la el

„Glumea, făcea atmosferă plăcută în jurul lui, „atmosfera Szabi” şi când era de gardă. Avea voce mare! Şi încă un aspect deloc de neglijat. Un asistent format îşi vede de treaba lui şi se simte împovorat să dea explicaţii, să-şi împartă atenţia, energia  în mediul acela stresant…Când aloci timp şi energie cuiva care ştii că nu o să-ţi-l dea înapoi niciodată! Szabika avea răbdare. O energie nemărginită. Mulţi au învăţat meserie de la el. E greu să găseşti un astfel de om! Simţi că e o mare nedreptate când îl pierzi.”, subliniază asistentul, tată a doi copii, hotărât să se dedice de acum încolo şi mai mult familiei.

IMG_6246.JPGO perlă ce s-a format pe pământ

„Totuşi n-am să-l plâng pe Szabika. El a trăit în scurta lui viaţă şi a ars cu intesitate ca o lumânare, pentru alţii. A fost ca o perlă ce s-a format pe pământ. Alţii ajung la o vârstă înaintată ducând o viaţă fără conţinut, ca pufuleţul!

Cel mai greu va fi acum să ne întoarcem în Nepal fără el! În inimile noastre îl vom lua cu noi, asta e cert, dar ne va lipsi! Ce putem face? Să luăm exemplu de la el: să încercăm să fim copii mari care îşi păstrează acea seninătate, simplitate, dragoste şi pozitivism în inimi, aşa cum ar fi făcut el!

PS: Din respect pentru memoria asistentului Szasz Robert Szabolcs am evitat să folosesc denumirea ambulanţelor unde a lucrat ca nici cea mai mică umbră a unor neînţelegeri reale sau imaginare să  nu-i întineze memoria.

Erika MĂRGINEAN

 

 

 

 

 

Anunțuri