460093782.jpgA apărut Monitorul Oficial al României, nr. 214 din 23 martie 2016, cu Ordinul pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat.

Un text greoi, cu expresii stufoase, ca să dau un exemplu: „pentru urmaşii personalului decedat ca urmare a unor acţiuni specifice din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, ale căror drepturi de pensie au fost deschise în baza prevederilor Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare , cu modificările şi completările ulterioare, legii nr .360/2002,….se face”…şi urmează alte explicaţii la fel de întortocheate. Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale suferă de o acută lipsă de….virgule!Asta e!

Să vedem ce se poate descifra cu toate astea din Ordin.

Potrivit articolului 3 din lege  „Recalcularea pensiilor militare de stat se realizează de către casele de pensii sectoriale înfiinţate în condiţiile Legii nr. 223/2015, după caz, pe baza următoarelor elemente:

  • vechimea cumulată din dosarul de pensionare în baza legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2016
  • procentele de calcul conform art.29, 30, 39 şi 108 din Legea nr.223/2015
  • situaţia soldelor lunare brute în funcţia de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese conform art,28 Legea 223/2015, sau ultimelor 6 luni de activitate în situaţia în care beneficiarul nu îşi exprimă opţiunea , actualizate conform prevederilor legale la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015,cu modificările şi completările ulterioare  care constituie bază de calcul
    • gradul de invaliditate şi cauza invalidităţii
    • numărul de urmaş înscrişi la pensie
    • semnul onorific În Serviciul patriei  sau similare deţinute

În vederea stabilirii bazei de calcul , casele de pensii sectoriale ale MAI şi SRI comunică beneficiarilor prin intermediul taloanelor de pensii, necesitatea alegerilor celor 6 luni consecutive, art.28 din Legea 223/2015

Beneficiarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale MAI şi SRI completează o cerere   (model anexa 1), aleg 6 luni consecutive, transmit cererea la Casa de pensii competentă în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii 223/2015, adică 30 iunie 2016. 

În baza cererii structurile financiar contabile întocmesc situaţiile cu soldele lunare brute realizate la funcţia de bază, în 2 exemplare, model anexa nr. 1b , în termen de maximum 12 luni de la data înregistrării solicitării astfel: exemplarul  1 se trimite la casa de pensii sectorială în a cărei evidenţă se află pensionarul militar , exemplarul 2 se păstrează la structura emitentă

În vederea stabilirii bazei de calcul casa de Pensii Sectorială a MApN informează beneficiarii cu privire la posibilitatea alegerii perioadei de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, prin afişare pe site sau pe primul talon de pensie emis după data intrării în vigoare a prezentei proceduri

Beneficiarii transmit până la 30 iunie 20165 la casa de Pensii pe cererea model anexa 1 cele 6 luni consecutive alese din ultimii 5 ani de activitate.

Casa de pensii a MApN în termen de 10 zile de la data primirii acesteia transmite (în fotocopie sau scanată) la centrul militar competent în funcţie de domiciliul beneficiarului,

Centrul militar judeţean transmite în termen de 5 zile  de la data primirii cererii la Serviciul istoric al Armatei datele personale ale militarului şi unităţile militare un de  acesta şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul celor 6 luni alese în scopul identificării soldelor lunare brute.

Serviciul istoric al Armatei identifică unităţile militare deţinătoare de arhivă care au în păstrare statele de plată şi solicită acestora în termen de 10 zile de la data solicitării datele privind soldele lunare brute ale militarilor în cauză

În termen de 60 de zile de la data primirii solicitării unităţile deţinătoare de arhivă transmit datele la centrul militar judeţean, zonal, sectorial.

Centrul militar actualizează soldele lunare brute conform art. 28 din legea 223/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

În termen de maximum 12 luni de la primirea documentelor la unităţile militare deţinătoare de arhivă centrul militar transmite baza de calcul la Casa de Pensii care procedează la recalcularea pensiilor.”

În traducere liberă asta înseamnă că: pensionarul militar a aflat de pe talonul de pensie că are de ales 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate şi să depună o cerere la casa de Pensii a MApn pentru recalcularea pensiei. Termenul este 30 iunie ac. Cererea va fi trimisă la Centrul Militar de care aparţine pensionarul, în termen de 10 zile. De aici în termen de 5 zile cererea ajunge la Arhivă pentru aflarea soldelor brute. În decurs de 60 de zile unităţile militare unde a activat pensionarul transmit datele la centrul Militar care în decurs de 12 luni calculează, actualizează pensia şi transmite la Casa de pensii. După care pensia recalculată intră în plată la pensionar!

În cazul în care titularul pensiei nu depune cere în termen de 6 luni  de la intrarea în vigoare a legii 223/2015 , casele de pensii solicită eliberarea situaţiei pentru ultimele 6 luni de activitate şi restul merge de la sine!

Treaba se complică dacă nu s-au găsit cele 6 luni consecutive

Dacă nu au putut fi identificate soldele lunare brute se informează beneficiarul care poate opta pentru alegerea altei perioade de 6 luni consecutive potrivit art 28 di n Legea 223 /2015 cu modificările şi completările ulterioare, prin luarea în calcul a documentelor nevalorificate până la data intrării în vigoare a acestei legi.

Casele de pensii emit decizii de recalculare a pensiei în termen de 90 de zile de la data înregistrării, deciziile împreună cu baza de calcul se comunică în scris beneficiarilor în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii acestora.

Baza de calcul este cea prevăzută la art.28 din legea 223/2015 şi cuprinde:  solde realizate în 6 luni consecutive, soldele de grad în cele 6 luni consecutive, soldele de conducere în cele 6 luni consecutive, solde salariu de merit în cele 6 luni consecutive, spor pentru misiune în cele 6 luni, alte sume în cele 6 luni consecutive , altele decât cele de mai sus, actualizarea soldei de funcţie, clasa de salarizare, la nivelul studiilor de funcţii în plată la data de 1 ianuarie 2016…

Şi e tare complicat ca să se rezolve înaintea alegerilor!

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri