IMG_0168.JPGMă suna în redacţie. Seara, fără să fi avut un program prestabilit. Noi, câţiva care lucram până târziu la finalizarea ediţiei ne obişnuiserăm deja cu telefoanele lui. Ori de câte ori liniştea serii era făcută ţăndări de sunetul strident al soneriei , colegii jubilau: ” e admiratorul secret”.

Habar n-aveam cine era. Vorbea un stil arhaic, cu „elocinţ㔺i reuşea să facă din fiecare frază o mică lecţie de istorie, folosind citate din oameni iluştri.

Un timp ne-am înţeles perfect. Îmi lăuda scrierile, folosea cuvinte atât de elogioase încât  dacă aş fi fost o gâsculiţă încrezută n-aş mai fi trudit nici o zi în plus în redacţie!

„În nota obijnuită, un articol inteligent cu implicaţii psihologice şi sociale care nu lasă niciun dubiu asupra „valenţelor” de excepţie ale autorului, Ms Erika Mărginean”,

sau „Felicitări pentru ceea ce sunteţi şi reprezentaţi într-o lume aflată în cădere liberă”.

sau „Adevărul este că , indiferent de perimetrul geografic şi domeniul de activitate, valorile sunt marginalizate pentru că nu sunt „politically or diplomatically correct”…iar idiotii utili ajung presedinti sau senatori, deputati, etc.

sau „Fără a acorda elogii nemeritate, nici absolvenţii lui John Tech School of Jurnalism , cea mai prestigioasă instituţie americană în domeniu, nus-ar fi ridicat la asemenea standarde.

Mă bucur că roditorul pământ al Transilvaniei, Falnicul Ardeal, dispune de asemenea oameni. De fapt, Tg Mureş, după modesta mea opinie, cel mai European oraş din România, merită din plin asemenea talente”…

Azi aşa, mâine la fel..lunile treceau şi telefoanele au devenit parte din programul nostru. Nu au trecut neobservate nici comentariile pe care punea pe site, unii postaci intrând în polemică cu el. Într-o zi mi-a scris: „Îmi permit o umilă sugestie: nu mai admiteţi  la comentarii persoane care n-au curajul şi tăria morală să se identifice”.

Într-o zi a apărut în oraş. M-a sunat, l-am ghidat pas cu pas ca să ajungă la noi în redacţie. După ce a greşit intrarea şi a urcat trei etaje, fără să fi ajuns la redacţie, a renunţat să se mai întâlnească şi cu colegii, deşi am coborât ca să-l recuperez de la firma  vecină.

Ne-am întâlnit în faţa clădirii.Era un tip milităros, înalt, trecut bine de prima tinereţe, extrem de manierat şi grijuliu. Îmi atrăgea atenţia cum să ţin cutia corect fără să sparg sticluţa de parfum. S-a plâns că la vamă i-au desfăcut cutiuţa, era indignat de mizeria din faţa casei…mi-a dăruit un exemplar din revista pe care o edita în California pentru românii din America…Toată întrevederea n-a durat decât câteva minute, după care s-a urcat într-o maşină cât un tanc şi …bănuiesc că a plecat, eu m-am întors în redacţie.

După ceva vreme mi-a trimis un mesaj:

Din ratiuni  care nu-mi scapa, se pare ca sunt tinut sub o stricta supraveghere de cei din Tg.Mures si imprejurimi.
In rest, spre deceptia multora, suntem intr-o forma fizica si cerebrala excelenta.
Va dorim succes in tot ceea ce intreprindeti.
Cordially,
Al-Waffi Ibn Romania

Într-un articol apărut în revista condusă de el, a descris vizita făcută la noi, continuând aprecierile laudative la adresa mea şi mulţumindu-le familiilor care i-au fost gazdă în timpul şederii sale în Tg Mureş.

Într-o zi, după câteva luni de la primul apel telefonic, m-a sunat din nou, am vorbit mult şi părea că nu vor fi probleme, ghidându-se după vorba lui Voltaire într-un dialog cu Piron,„Nu sunt de acord cu ceea ce spui,  dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a spune ceea ce gândeşti“. Şi am spus ceea ce gândeam. Nu a fost de acord cu mine, m-a lăsat să-mi expun teoria, dar nu aveam numitor comun! Eram extrem de indignată, tocmai pierdusem un militar în teatrul de război din Afganistan…

Începând de aici relaţiile noastre s-au răcit. A mai trimis o ilustrată măgulitoare , după care n-am mai vorbit.

De atunci m-am întrebat de câteva ori…ce a fost? Bine, era într-un an electoral, ca şi acum…Totuşi, prea semăna cu Sci Fi!

 

Anunțuri