13221441_1024500050973327_5773919534965041863_n.jpgPurtam un costum negru cu dungi albe, abia vizibile, o bluză de satin alb cu danteluţă la gât iar fusta mea midi şoca băbuţele aliniate la bârfe pe la porţi. „Asta nu s-a uitat în oglindă cum arată?”-abia apăruse midi, iar  de revistele în care puteau să vadă ce se mai poartă,  nici nu auziseră măcar bârfitoarele!

Am ajuns în scara blocului, am urcat un etaj şi…începând de acolo călcam pe un covor de petale de bujor roz ce duceau până la uşa apartamentului…

Era opera vecinei, „nuşiroman”, cea care ştia tot ce mişca pe scară cine, ce, când, unde, cu cine, de ce şi cu ce consecinţe a făcut sau n-a făcut ceva! Aerisirea de la cămară, un gemuleţ cu plasă de sârmă tăiat la o palmă de podea era punctul ei de observaţie, dacă voia să afle şi detalii despre persoana filată de la balconul bucătăriei.

Avea un motan  răsfăţat căruia i se permitea să se caţăre pe vitrina bufetului, de acolo să se arunce în mijlocul bucătăriei când i se servea porţia de parizer proaspăt, adus de la alimentara din colţul străzii, de „nicuroman”, care avea pile peste tot datorită meseriei.

„nuşiroman ” se trântea pe burtă, fixându-şi ochii pe plasa de sârmă a gemuleţului cămării şi de acolo supraveghea orice mişcare. Dacă nu era destul de lămurită nu-i era lene să se adune cu repeziciune de pe jos, să-i dea drumul motanului pe coridor ca pe urmă să poată ieşi după el, strigându-l grijulie „Pisi, Pisi”…

Cu toată curiozitatea ei bolnăvicioasă, ţineam la ea. Doar gura îi era mai mare decât sufletul ei bun! Obişnuia să vorbească în gura mare, ba mai şi striga de se auzea în stradă, dar nu era periculoasă!

Cum aş putea s-o uit, după ce mi-a aşternut covorul de petale la picioare?

Anunțuri