bicaMereu proaspătă, coafată, scoasă ca din cutie! Până şi boneţica albă, apretată, fixată peste coafură în loc să-i strice buclele îi dădea un farmec aparte. O invidiau colegele: cum  de e mereu zâmbitoare, de unde are puterea de a fi mereu empatică? De ce o preferă profesorii pe ea şi nu pe blonda, bruneta sau pe Chicica, mult mai experimentata soră medicală cu ştate vechi de plată?

Nu spunea niciodată că nu poate, că nu ştie sau că nu vrea să vină în locul cuiva, indiferent de era zi sau noapte, ori sărbătoare naţională! Făcea ture, chiar dacă asta însemna să i se aducă bebelul la alăptat…

Cabinetul ei, pentru că avea şi aşa ceva, iar asta era o sursă de invidie în plus pe lângă frumuseţea ei proverbială, era o oază de linişte în agitaţia spitalului. Coridorul pe o parte cu geamuri mari tăiate în semicerc partea de sus, pe peretele opus avea o expoziţie de mulaje cu tot felul de părţi ale corpului afectate de boli dermato-venerice. Odată să le fi zărit, în treacăt, a doua oară cu siguranţă treceai cu ochii în pământ decât să le mai vezi odată! Nu le poţi uita, crede-mă!

Sub geam era un tub de oxigen, mare cât o rachetă anti-submarin, de un albastru vioi inscripţionat cu alb. De acolo scotea „zăpada”pentru intervenţiile microchirurgicale ce se efectuau din când în când dincolo de uşa grea de lemn.

Cum intrai, dincolo de uşă pe stânga era oglinda şi o chiuvetă de baie, cu prosoape curate, săpun şi dezinfectant, coşul de gunoi, cuier, dulapul ei de haine dincolo de un paravan, la dreapta, după uşă era patul înconjurat de perdele albastre iluminat puternic de lămpile mari de raze ultraviolete sub care se bronza câte o pacientă… de frumuseţe sau pentru că aşa se trata de ceva afecţiune. Cu ochelari ca de pilot din al Doilea Război Mondial, cu ceasul fixat pe câteva secunde pe fiecare latură al corpului în mirosul de ozon i se auzea vocea „şi încă o întoarcere, vă rog! Şi…gata! ” , după care oprea lămpile şi liniştea se reinstala în încăperea iluminată doar de un gemuleţ micuţ, iar din tavan de două rânduri de tuburi mari de neon.

În mijlocul încăperii era o masă chirurgicală pe care încercam să n-o  privesc, cuprinsă de o teamă superstiţioasă de tot ce avea legătură cu un bisturiu. Sub  geam era biroul ei cu opisuri mari în care ţinea evidenţa instrumentarului din toată secţia, un registru cu coperţi albastre în care erau înregistraţi pacienţii. Avea şi câteva flori în glastră, deşi cu greu supravieţuiau în mediul acela inundat ba de raze ultraviolete, ba de infraroşu, ba iluminat de neon! Un dulap cu instrumentar, un aparat cât un frigider de pe timpuri, numit dermatograf, cu mâner şi o talpă de papuc din ceva metal ca de aluminiu…încă un scaun, iar în colţ o teracotă mare, din ceramică grena strălucitoare.

Când o vizitam înainte de ora 11, o găseam într-o cămăruţă în capătul opus al coridorului,  o încăpere minusculă, cât un hol de bloc, acolo avea autoclavul şi în mirosul ce-l simt şi acum -un amestec de penicilină cu urme  de spirt  sanitar şi ceva indefinit -asculta un aparat de radio, cu un ochi pe ceas, urmărind temperatura din aparat, după ce le aşezase în el cutiile şi caserolele  de inox pline cu  instrumentele adunate de pe secţii pentru a fi sterilizate. În timp ce aşteptam să treacă minutele obligatorii de fierbere avea timp să-mi facă o cafea pe arzătorul din teracotă, sau chiar acolo în cabina aceea minusculă folosind un plonjor.

Făcea urât autoclavul, sforăia, sufla, sâsâia…apoi a trebuit să tragă cu putere de nişte mânere…un exerciţiu de forţă zilnică, demn de un atlet! Aburii ieşeau pe gemuleţ, mai deschidea şi uşa, iarna nu era chiar o plăcere…

Colegele veneau apoi să-şi recupereze cutiile şi caserolele etichetate pe care le luau de pe un raft acoperit cu o perdea de tifon alb. totul era curat, aranjat în jurul ei. Lumea  o saluta respect, ea le răspundea cu amabilitate, cu un zâmbet cald, uneori avea întrebarea în priviri-zău că nu mai ştiu cin e- şi un licăr ştrengăresc îi juca în ochii ei căprui, strălucitori!

….sper că îmi poate vedea rândurile de acolo, din noua dimensiune în care s-a mutat în urmă cu doi ani!

Ce e şi cu scrisul ăsta! În timp ce tastam jur că era aici lângă mine… Rest in peace, Mom!

 

Anunțuri