Atâtea ar trebui să mai spun

şi dacă n-o fac acum,

poate că nu voi mai putea

Să spun ce mă bucur că suntem aici

şi ca nişte prieteni de o viaţă

spunem şi gândim la fel.

Precum bradul singuratic lovit de fulger,

precum pârâul secat,

precum o piatră  în care ai dat cu piciorul

Precum  pribeagul obosit

ce-ţi cere tăcut ceva  de mâncare,

cămin, casă, patrie linişte nu speră să mai aibă

Deşi nu poţi înţelege încă  esenţialul

până ce n-ai trăit nişte ani grei

Dar orice s-ar întâmpla,

atâta timp cât trăim şi până la moarte noi avem acelaşi sânge

Precum floarea ruptă ce e pe ducă,

toţi cei 5 milioane de maghiari  de care lumea nu ştie,

Precum sămânţa căzută în praf,

ce nu se mai încolţeşte, dacă nu ai grijă de noi,

la fel vom fi şi noi fără tine

Deşi nu poţi prinde esenţialul

Până ce n-ai trăit nişte ani grei

Dar  orice s-ar întâmpla,

atâta timp cât trăim şi până la moarte noi avem acelaşi sânge.

(traducere comisă de mine, la viteză, la cererea unei colege

)

Anunțuri