800px-CallunaVulgaris.jpgRăzboiul, indiferent din ce motive se poartă, e un lucru oribil. Cel din toate timpurile, precum şi cel din zilele noastre, oricât de ambalat ar fi în scop nobil, de luptă pentru dreptate, democraţie sau împotriva terorismului, războiul înseamnă moarte. Războiul e purtat de tineri puternici, eventual sub ordinele unor vârstnici experimentaţi, mai norocoşi care au scăpat din alte războaie. Eroii de obicei rămân pe câmpul de luptă, dar asta e un alt subiect.

Încerc să-i răspund aici unui anonim, indignat de faptul că mamei mele i-a plăcut o melodie, un marş german, un cântec militar. Sub pseudonimul „eu” invocă ororile războiul ce-i vin în minte când se uită la videoclipul postat de mine. Şi s-a uitat de mai multe ori, fără să înţeleagă altceva decât trimitere la lagărele de concentrare. În locul „eu-lui” aş fi căutat o traducere a textului, dacă nu m-ar fi prins nici măcar ritmul marşului. Nu ştiu cât de „trecut prin viaţă ” este „eu”, dar presupun că o fi văzut filme de război din care ar fi putut înţelege din imagini, dacă nu şi din subtitraj, că există un sentiment pe lumea asta care nu poate fi speriat de bombardamente, de lagăre de niciun fel, şi chiar şi ucis de gloanţe dăinuie prin supravieţuitori.

Fără să fi existat acel sentiment -chiar şi vremelnic-între părinţii lui (ei) nu ar avea cum să-mi comenteze postarea.

Revenind la cântecul compus şi scris cândva prin anii 1930 de germanul Herms Niel este un cântec dedicat logodnicei, pe nume Erika, asemuită cu o mică floare cu acelaşi nume. Mai mult ca sigur, mama l-a ascultat cu mulţi ani după aceea, fără să vadă soldaţii care trezesc triste amintiri „eu”-lui.

Şi acum versurile, traduse de mine în româneşte, fără pretenţia de a fi poetică, dar păstrând sensul cuvintelor…

Erika

Pe landă creşte o floricică ce se numeşte Erika

În jurul ei roiesc sute de mii de albine

căci are o inimă  dulce, Erika

Un parfum gingaş emană rochia ei de petale

Pe landă creşte o floricică ce se numeşte Erika.

Departe, acasă, trăieşte o  domniţă mică, pe nume Erika

Domniţa e micuţa mea credincioasă, dragă, bucuria mea, Erika

Când landa toată înfloreşte în mov-roşiatic

Eu Îi cânt acest cântec de dor

Pe landă creşte o floricică pe nume Erika

La mine în cameră creşte o floricică pe nume Erika

Din griul zorilor şi până la apusul soarelui se uită la mine Erika

De parcă ar vorbi cu vocea tare:

„Te mai gândeşti la logodnica ta?”

Acolo, departe o domniţă plânge după tine, pe nume Erika.

 

  • dacă asta are legătură cu …obiecţiile lui „eu”…mea culpa!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri