Etichete

, , , ,


 

Octavian-Paler.jpgÎntr-una dintre redacţiile prin care mi-am tocit degetele pe tastatură, aveam fiecare redactor câte o nişă, aranjate pe două rânduri, creând iluzia că am avea fiecare un birou al nostru, în care ne puteam pune căştile pe urechi, ascultând înregistrările de pe reportofon sau muzica preferată de pe you tube.

Pe lângă dosare, tot felul de rapoarte, adrese şi numere de telefon frumos aranjate în „tăviţe” sau bibliorafturi marca Herlitz, eu aveam lipită pe peretele „biroului meu” poza unui tip trecut de prima tinereţe, cu o chelie despre care se spune că alunecă musca pe ea, care  mă urmărea parcă în timp ce scriam, cu o privire uşor iscoditoare.

Colegii -cei care îl recunoşteau din poză- se mirau, spunând  că n-au mai văzut domnişoare care să pună poza lui Paler şi nu a unui movie star pe perete!

Nu au insistat să afle, iar  eu nu le-am dat explicaţii.

Azi ar fi împlinit 9 decenii, de n-ar fi plecat de 9 ani deja!

Şi apoi…cum să nu-ţi placă de cineva care scria asemenea versuri?

Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi,
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?

Singurătate

Voi care vă întoarceți acasă
Și după ce-ați închis ușa
Spuneți  „bună seara”
Voi nu știți ce-nseamnă
Să intri pe ușă tăcând.

(Nu e minunat?)

Anunțuri