Etichete

, , ,


casa de cultura cugirÎn vacanța mare aproape obligatoriu petreceam câteva zile în orașul dintre dealuri. Oraș muncitoresc, cu oameni mulțumiți care câștigau bine la fabrica de armament, camuflat în  producție record la mașini de cusut Ileana.

După ce urcam dealul care ascundea depozitul arme și muniții, după cum spuneau gurile rele, până la cota 500, eram în stare să înfulec o franzelă albă unsă cu unt și  dulceață de caise, făcută în casă de mătușă mea.

Aveam de respectat niște reguli stricte, mi-a rămas  în memorie regula de sâmbătă înainte de masă ce  interzicea vizitele, la și de la prieteni, fiind ziua când o fată cuminte face curățenie în casă și pregătește mâncarea de duminică!

Seara în schimb orice domnișoară care se respectă, la fel de obligatoriu era condusă de mătușică și de verișori în fața Căminului Cultural unde o vestită orchestră formată din oameni ai muncii cu talent la instrumentele muzicale de suflat și clape de acordeon, interpretau din șlagărele vremii, îmbiind la dans tineretul.

Acolo se legau și se dezlegau prietenii , după caz, sub cerul serii, nu mai târziu de ora zece , când se dădea stingerea. Cei care nu voiau să dănțuiască, puteau viziona un film cu Winetou, vestitul erou al indienilor sau cu marii actori ai filmului românesc, ce rula în sala de cinematograf a casei de Cultură.

Parcă aud și acum frânturi din melodiile ciudatei orchestre de promenadă…O fotografie găsită pe pagina de socializare mi-a trezit aceste amintiri..

Multe s-au schimbat de atunci în orășelul unde blocurile cu două etaje aveau pivniță, pod și acoperiș de țiglă roșie. Nu mai e nici mătușica și s-a terminat și  vacanța mare!

 

 

Anunțuri