Etichete

, ,


10341892_745096005530607_1552870140044610086_n.jpgŞtiu că vă vine să deschideţi DEX-ul ca să vă lămuriţi: ce zise ungurul? Vorbeşte limbi străine? Înainte de a vă explica sensul acestei expresii, cred că se cuvine să vi-l prezint pe cel care a lăsat aceste cuvinte „adunate pe o carte”. Pentru că va fi vorba şi de o carte, un volum de poezii avangardiste ce va fi lansată cu surle şi trâmbiţe în această toamnă, la Tîrgu Mureş.

Cine este ungurul care scrie româneşte?

Se numeşte George Asztalos. S-a născut la ţară, undeva lângă Sighişoara, unde pe vremea aceea nu exista şcoală cu predare în limba maghiară. Aşa se face că nepotul de frate al bunicului său, scriitorul Asztalos Istvan, ale cărei scrieri au fost traduse până şi în limba chineză şi al cărui roman „Aşa s-a călit oţelul” într-o vreme se afla printre subiectele de la română, la examenul de Bacalaureat, a urmat şcoala în limba română! „Şi pe tata îl chema Gheorghe, mie mi se spune George, G.G.” , îmi explică de unde a apărut al doilea G în numele său „ca să nu se confunde cu scriitorul şi publicistul cu acelaşi nume, recent răposat la Paris.”

A învăţat meserie la „Brâncuşi”

George sau Gheorghe mutându-se cu familia la Tîrgu Mureş, a urmat Liceul de Construcţii „Constantin Brâncuşi”, a învăţat o meserie, dar pentru mama lui a rămas acelaşi Gyuri, care a fost când era mic. Aşa cum ar spune Ovidius Publius, năsosul poet exilat la Tomis, „Quodque tentabam versus erat”, cam aşa s-a întâmplat şi cu George. Primele poezii le-a dedicat partidului, ca orice pionier inocent şi profesoara de limba română le-a trimis la revista „Cutezătorii”. Poeziile nu doar că au fost publicate, dar i-au adus şi un premiu: „O mândreţe de trusă cu pixuri”. În liceu a făcut şi sport de performanţă, a cochetat şi cu desenul, făcea caricaturi care s-au bucurat de succes, fiind publicate prin ziare şi revistele vremii, dar în cele din urmă tot la prima dragoste a rămas, poezia care nu se uită!

Dubla cetăţenie şi călătoria în lume

După Revoluţie nu a pierdut ocazia de a obţine şi cetăţenia maghiară, mai ales că un paşaport unguresc îi facilita drumul spre Anglia. Primul drum peste hotare a fost în Ungaria, dar a trecut şi prin Cehia, Slovenia, Anglia, Germania şi Cipru, drept pentru care se consideră un cetăţean universal!

La muncă în Ungaria

Fără a intra în detalii, mi-a povestit că în Ungaria a făcut de toate. A fost agent publicitar în Piaţa Chinezească, a fost lăcătuş la unul dintre podurile ce traversează Dunărea, apoi operator la fabrica de telefoane Nokia…

Go west!

Nu s-a mulţumit cu atât. A vrut  mai mult şi, folosindu-se de paşaportul unguresc, a plecat în Anglia. Fiind băiat de la ţară, care nu se teme de muncă, a ales agricultura. „Acolo a fost durere”, îşi aminteşte George. „Englezii o ard cu agricultura precum chinezii. Numai că nu te pun să lucrezi şi noaptea. La fructe a fost cum a fost, am rezistat un an întreg deşi am lucrat pe rupte, odată chiar şi noaptea! Se lucra zi-lumină. La întoarcere umblam pe trei cărări ca beţivii, de oboseală uneori făceam doar un duş şi dormeam. Nici să mănânc nu mai puteam de stres şi de oboseală! De plătit ne plăteau corect, săptămânal, dar unde greşeau, era că puneau şefi est-europeni…”, explică George.

La cules de sparanghel

Nu a fost vis de fată nici în Anglia, dar decât să se întoarcă, a  zis că mai trage odată, poate iese lozul câştigător. Şi a dat de o muncă şi mai grea! „Sunt crescut la ţară, îmi place oarecum agricultura, munca în spaţii deschise, dar asta … era prea de tot! O zi întreagă aplecat în urma unui tractor, ca să tai rapid sparanghelul şi să nu te ridici decât la capătul şirului de 500 de metri … După trei luni am avut norocul de a fi numit şef de echipă, potrivit tradiţiei locale, ca ei să scoată cartofii din foc cu mâna altuia. Cunosc foarte bine engleza aşa că o lună am dus-o ca boierii”, îşi aminteşte poetul.

Ras până la pământ!

Când pământurile nu mai dau rod profitabil, fiecare sparanghel, mic sau mare, se taie bucată cu bucată, manual, până la sol! „Dacă rămâne un singur sparanghel şeful te întoarce înapoi. Românaşii noştri se străduiau să taie tot, târându-se în patru labe în timp ce englezul răcnea: „Welcome to England!”. Ce palpitant putea să fie! Ce a fost bine, era că l-a lăsat durerea de spate!

Meserie germană

Încă din Anglia a dat un test de limbă germană şi a revenit în ţară, la Timişoara a dat de o firmă de recrutare care nu a cerut niciun comision pentru angajare în Germania. „Anul trecut în iulie a fost asta, am deja un an de când lucrez la instalaţii în fabrica BMW din Munchen! Singurul lucru nasol aici e că stăm trei într-o cameră mică la dependinţe comune într-o pensiune cu sute de străini şi plătim fiecare 400 de euro pentru asta.1200 de euro pe cameră! Seamănă cu un cămin de nefamilişti de pe vremea comuniştilor de la noi. E adevărat că cine-i perseverent şi caută, poate găsi chirie şi la 2-300 de euro cu all inclusive, cameră separată, bucătărie, baie, internet…. Eu lucrez până la şase seara, nu am căutat încă în altă parte”, continuă prezentarea George.

În Germania munca e la calitate

Dacă nu sunt cele mai bune condiţiile de locuit, e ceva ce îi trezeşte admiraţia lui George. Munca. „Aici e la CALITATE, nu la normă. Firma de intermediere la care lucrezi trimite joburi temporare 2-4 săptămâni, dar dacă nu le convine clienţilor cum lucrezi, sau cum vorbeşti, firma imediat găseşte altceva, asta e superb pentru începători!”, consideră George.

 Imigranţii, vecini de bloc

Problema cu imigranţii dacă există, este din cauza toleranţei specifice ves-europene, ideii de schimb multiculturale şi a asistenţei sociale dusă la exagerare de doamna cancelar (A. Merkel). Ca orice subiect politic şi acesta are aspectele sale pozitiv-negative, iar adevărul e undeva la mijloc. Chiar lângă pensiunea noastră  este un bloc cu patru etaje, nou-nouţ, construit în şase luni, plin de imigranţi. Sunt liniştiți, mai mult scandal se face la noi în bloc, unde fierbe mânia est-europenilor. Imigranţii stau mai mult pe acasă. Am impresia că au azil politic şi bani de la statul german pe câteva luni de acomodare. Fac cursuri gratuite de limba germană şi poate că au şi alte facilităţi. Curtea e plină de biciclete, leagăne pentru copii, mese de tenis, noi nici internet n-avem!”.

Probleme din cauza imigranţilor?

Nu am avut probleme cu ei! A fost la Olympia Eikauf Center un adolescent de dublă cetăţenie  germano-iraniană, care  a tras în mulțime fără discernământ și fără scopuri teroriste, din pură stupiditate a urii față de „străini”, provocând blocarea unui oraș întreg, moartea a 9 victime printre care copii și femei, rănirea altor 16 și toate în situația unei singure locații și a unui singur atacator sinucigaș. Tragic și absurd e că plătesc copiii cu viețile lor inocente, iar musulmanii primiți în această țară la modul umanitar și-au împuțit ultima fărâmă de omenie mușcând mâna care îi hrănește. Fără legătură cu ISIS. Să urli că ești german, să fii iranian, să urăști străinii și să împuști copiii! Astea sunt noile performanțe ale demenței lumii contemporane în Munchen, Germania. Paranoia umflă știrile până la panică generală cu epitete bolnave ca „schimb de focuri”, „terorism”, „atacuri multiple”, „stare de asediu”, „zeci de morți și răniți”. În ţară am văzut că se prezintă totul mai exagerat, că doar trebuie vândut şi detergentul din reclamă! Aici a  doua zi imediat s-a şi uitat!”, adaugă poetul date despre imigranţi.

Alarma cu bombă!

Mi s-a părut mie că această descriere a vecinilor e prea paşnică. De aceea vestea că într-una din nopţi au fost scoşi în stradă toţi locatarii din pensiune, mi-a trezit prejudecata: n-o fi fost imigranţii cauza? George a descris apoi în stilul său caracteristic toată păţania: „Noaptea trecută am avut alarmă cu bombă la Munchen, în zona de nord unde sunt cazaţi 300 de muncitori, care au fost aruncaţi în stradă fără nicio explicaţie despre ce se întâmplă. Nu erau autorizaţi (executorii) ca să dea explicaţii. Am stat în picioare în stradă  precum huhurezii, până ce ne-am enervat destul de tare ca să ne ducem la o <<bericică>>. Pe la unu noaptea n-am putut reveni în pensiune, dar n-am aflat decât a doua zi, că era vorba de o bombă mare, de-a lui Hitler, îngropată în curte la fabrica vecină BMW. Asta era secretul de stat şi felul cretin al lui Adolf de a ne reaminti că încă ne bântuie cu jucăriile lui demente.”

Şi poezia?

Muncind din greu, departe de ţară, când are timp de poezie, l-am întrebat pe George. Lucrează până seara la şase. Munca modelează caracterul omului, dar aduce şi inspiraţia. „În cursul zilei mai rumeg câte o idee şi notez pe telefon. E foarte important să scrii la modul inspirat şi să laşi editarea la urmă. Eu scriu pentru cititori, nu pentru mine, iar cititorii mei simt când instanţa poetică e dusă la colindat pe coclauri obscure. Trebuie să se simtă naturaleţea inspiraţiei, să fii autentic, nu saltimbanc”, explică George, care prima sa carte „Zoon Poetikon” a scos-o la Cluj-Napoca, în urmă cu şase ani.

Ce este poezia?

O definiţie interesantă, marca Asztalos: „Pentru mine poezia este acel buton mic pe care scrie mărunt şi simpatic save&escape. Prin poezie salvez frumuseţea şi scap de minciună. Scriu în versuri albe pentru că mi se par cu mult mai accesibile de ambele părţi: poet şi cititor. Evoluţia lasă în urmă specia rimată, prea au lălăit-o clasicii”, consideră cel care a fost numit de Al. Cistelecan, în recenzia cărţii  „singurul avangardist mureşean”. George Asztalos se consideră un învingător în lupta asta pentru frumuseţe şi salvarea ei pe hârtie. „Am tot ce-mi trebuie de acum ca să pun poezia pe roţile ei rotunde, nu pe alea pătrate, cum obişnuiesc unii”, afirmă el.

Direcţia 9

O asociaţie a poeţilor din toată ţara condusă de Adrian Suciu, asociaţie care va face istorie pentru că sunt oameni unul şi unul care  ţin spectacole de poezie vie prin toată ţara, oameni cu care merită să stai la aceeaşi masă pentru că oriunde ai ce vorbi cu ei. Despre aceasta, mai multe vom afla odată cu lansarea promisă a volumului „Mi se ulise” în această toamnă, la Tîrgu Mureş.

De ce „Mi  se ulise”?

14225577_10208940989113875_2181121924279727543_n.jpgGeorge Asztalos a scris poeziile din volumul ce va fi lansat curând şi la Tîrgu Mureş, pentru „a se răzbuna” pe epoca sparanghelului. De ce „i se ulise„? Pentru că „mie cuvântul acesta mi se pare un verb, la fel cum e şi „a penelopa”. Mi se ulise exprimă aventură, acţiune de război chiar, dacă nu de ţesut răbdare precum „a penelopa” ceva, atunci un război cu  calamitatea asta de viaţă, mereu pe drumuri, într-o viaţă  în care sunt rare momente de frumuseţe şi tandreţe trebuie să înveţi din mers să cânţi la picamer şi chiar să o faci admirabil şi să-ţi placă”, conchide poetul mureşean care simte şi scrie româneşte, oriunde s-ar afla.

Autoportret

„dar io
io sunt culmea, domnule
io
vorbesc de unul singur”

„În rest sunt de o frumuseţe inubliabilă

E o durere doar să te uiţi”.

13914135_1235372146502988_1397902822332265372_o.jpg

Anunțuri