Etichete

, ,


pojar.jpgSecretara mi-a deschis cu o mână uşa şi cu cealaltă m-a împins înăuntru. Până să realizez că ea nu intră împreună cu mine, deja se auzea pocnitura seacă a uşii ce se-nchidea în urma mea.

M-am trezit în faţa unei învăţătoare la catedră, exigentă din cap până-n picioare şi vreo douăzeci de perechi de ochi ce mă fixau cu o curiozitate nedisimulată. În rândul din mijloc, banca a doua erau două locuri libere. După ce am repetat destul de anemic „am vint… am vint”, nevenindu-mi să cred ce ţeapă mi-a tras secretara care m-a lăsat în faţa clasei pe nepusă masă, am mai zis odată „am vint”, în caz că ar mai fi fost cineva care să nu mă fi observat, apoi am aprobat prezentarea făcută de învăţătoarea cea severă.

M-am instalat în banca a doua, rândul din mijloc şi mi-am luat şi prima doză de stres în prima pauză, pentru că habar nu aveam de poezia ce ar fi trebuit s-o ştiu pe de rost! Era în noiembrie şi tocmai ne mutasem la bloc.

Duminică ne-am dus la cinematograful Select. Soră-mea şi-a pierdut ochelarii de soare, eu am avut grijă de ai mei ţinându-i în poşetuţa mea de lac vişiniu…După film ne-am dus la cofetăria Lido şi am încercat să mâncăm câte o felie de Capriciu. Multă cremă roză între două foi ca de cremeş…porţie generoasă, bună, frumoasă, dar de data asta nu prea ne-a plăcut. Ajunse acasă, dărâmate de parcă am fi venit de la sapă (probabil aşa se simte cel care munceşte din greu), stare generală proastă, greaţă, febră  şi peste puţin timp  amândouă eram pline cu picăţele roşiatice…

Au urmat trei săptămâni petrecute în casă…diagnosticul: pojar!

La întoarcerea mea la şcoală în banca a doua din rândul de mijloc, pe locul din  stânga am găsit  un băiat blond, cu ochi albaştri. Era colegul meu de bancă,  tras pe dreapta înaintea mea, din motive de…pojar!

(foto google)

Anunțuri