Untitled.png

De-a lungul anilor, graţie meseriei,  am avut ocazia să frecventez grădiniţa mai mult decât mi-aş fi dorit vreodată. Am asistat la spectacole, la şedinţe foto, la diferite lecţii şi programe. M-am uitat şi în farfuriile copiilor, i-am văzut necăjindu-se să execute programul de somn, i-am văzut şi plângând după mami în prima zi…

Am stat de vorbă cu doamnele şi domnişoarele educatoare. Unele aveau titulatura de profesor în educaţia preşcolară, altele au terminat psihologia…unele erau la început de drum, altele în pragul pensionării. Toate mi-au declarat că au ales meseria de educatoare pentru că le plac copiii.

Într-o sală cu 20 de copii care săreau, strigau toţi odată, se certau câte trei pe o maşinuţă, într-un vacarm de nedescris , o astfel de educatoare, puternic iubitoare de copii stătea la biroul ei: era în grevă!

Alta îmi explica deasupra căpşoarelor  aplecate peste caietul de desen,  că pe cel de acolo nu are rost să-l întreb ce vrea să se facă, nu-mi va răspunde că e retardat. Nu ar trebui să fie în grupa lor, dar părinţii nu recunosc că săracul copil are o problemă, dar adevărul e că nici lor nu le strică un copil în plus. Deşi e greu să -l supraveghezi şi din cauza lui nici ceilalţi nu avansează corespunzător.

În altă grupă copiii învăţau să recite o poezie. Da, era din epoca de aur, cu venele plesnind de forţare, copiii răcneau cuvinte pe care nu le înţelegeau!

(salvat din drafts)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri