Etichete

, ,


IMAG0782.jpgCu mulţi ani în urmă,în curtea casei unde locuiam, era un teren de sport, unde veneau la antrenament ba voleibaliştii, ba nişte arcaşi. Terenul era acoperit cu zgură roşie pe care Mihi- bacii îl pieptăna după fiecare antrenament cu un set de mături fixate pe o şipcă, de trăgea vreo  patru dungi deodată.

Voileul mi-a plăcut şi am şi jucat la nivel de amator multă vreme, cu arcul a fost mai greu, că nu prea ne lăsau să ne facem de cap, ca să nu le stricăm, că erau scumpe. Am încercat…nu mă laud cu ce rezultate…

Habar n-aveam că ar exista şi azi club de arcaşi pe la noi. Întâmplarea a făcut ca o prietenă de facebook să-mi povestească despre nepotul ei care e super tare la tir cu arcul! A şi câştigat ceva premii şi fiind concitadin la origine, am dat o ştire locală! (Nu prea mă împac eu cu restrângerea ştirilor strict la ograda mea, dar asta e o altă poveste). Am dat ştirea şi a doua zi am şi fost apostrofată într-un comentariu că de ce nu m-am interesat, că mai sunt arcaşi, că sunt buni…M-am pus eu pe arat netul, de dat telefoane, de schimbat mesaje şi…brusc au apărut arcaşii precum ciupercile după ploaie!

Acum deja devenise prea mult, dar am încercat să împac şi varza şi capra. Aşa se face că am scris despre mureşeni săptămâna trecută şi săptămâna aceasta despre harghiteni- (articol în care am pomenit că sunt peste 20 de cluburi în ţară, sper să fi înţeles că nu am cum să transform ziarul în catalogul arcaşilor!  Pot da ştiri despre performanţele lor, dar pe rând! )

Să vedem cine ce va mai comenta acum!

Revenind la curtea cu zgura roşie…Iarna când nu se ţineau antrenamente de niciun fel, săream gardul după ce aruncam şi săniile peste gard şi  atunci să fi văzut distracţie! Zăpada mare, până la genunchi, imaculată-curtea trebuia deszăpezită, dar terenul păstra semnele iernii până când soarele le făcea să dispară. Şi atunci au ieşit la iveală şi curbele făcute cu săniile…le-am cam brăzdat zgura lui Mihi- bacii.

Odată cu primele raze ale soarelui de primăvară apărea şi Mihi-bacii la datorie. Auleo şi vai-vai! Când a văzut cum arăta terenul! Ne-a luat la întrebări, pe rând, dar nimeni nu ştia ce se întâmplase  dincolo de gardul pe jumătate din beton pe jumătate din  sârmă!

Apoi ni s-a făcut milă de el, văzându-l atât de necăjit ne-am oferit să-l ajutăm. I-am făcut cadou pentru nelipsita lui pipă şi o cutie cu tutun de la buticul din vecini, dar ne-a rugat frumos, după ce i-a mai trecut supărarea, că dacă vrem să-i fim de ajutor, să uităm că am văzut în viaţa noastră vreodată un   teren cu zgură roşie, dar să nu dea Ăl de Sus să ne mai prindă dincolo de gard!

Părea că vorbeşte serios!

Nici nu ne-am mai dus până la vară…

Anunțuri