Etichete

, ,


stropit.jpg

Înainte de ’89 aveam patru ocazii speciale, marcate de ilustrate colorate ce le schimbam între noi, rudele până la gradul trei. În afara ilustratelor trimise de pe „plaja însorită a litoralului românesc” sau din „frumoasa staţiune…”, cu mult drag şi urări de bine, erau felicitările de Paşti şi cele cu ocazia „sărbătorilor de iarnă”. Copiii cuminţi primeau jucării şi dulciuri de la Iepuraş – de Paşti , şi de la Moş Gerilă la serbarea pomului de iarnă.

Noi, copiii mai sărbătoream, defilând prin curte cu tobe şi trompetuţe – spre disperarea tuturor,  „Ziua celor ce muncesc” şi „Ziua României”. O astfel de zi avea durata unei nopţi boreale, din moment ce noi defilam neobosiţi din martie până-n 23 August…Şi o reluam sistematic, dacă nu ploua, cel puţin odată pe zi. Când ploua şi curtea se transforma în ochiuri de apă întinse, luam scândurile şi cozile de mătură ca să navigăm precum plutaşii de pe Bistriţa…

De Paşti aveam tot felul de bunătăţi pe masă: ciorba de carne de mile cu tarhon, miel umplut, cartofi noi cu pătrunjel şi salata verde, cozonaci, ouă roşii. Luni mirosea tot oraşul a patchouli de atâta parfum folosit la udat. Bărbaţii la ţol festiv, cu băieţii de la cel „cu coaja de ouă pe fund”, până la cel gata de însurătoare, înarmaţi cu sticluţe de parfum – după buget fiecare, luau la rând casele cu fete, neomiţând nici soacra, mama sau bunica, mătuşa sau verişoara. Peste tot unde treceau lăsau miros de parfum la început şi cei care nu rezistau amestecului de „carburant” cu care erau îmbiaţi în fiecare casă, mai duhneau şi a crâşmă şi dacă au scăpat cu bine în cursul zilei, spre seară către casă, sigur hălăduiau pe şapte cărări!

Şi dacă am văzut cum se procedează când vin băieţii la udat, am pus şi eu faţa de masă festivă, sticla de vin, ouăle roşii  şi tava cu prăjituri, apoi l-am poftit pe udătorul meu să guste din toate. Băiatul ginecologului de la etaj, S. cu toată cuminţenia unui om serios la cei 8 ani ai săi, a procedat şi el cum a văzut că se face în asemenea ocazii. Mi-a recitat o poezie, mi-a turnat din belşug în cap din parfumul împrumutat de la doamna doctor şi s-a aşezat la masă, conform invitaţiei mele. Mama era la serviciu, tata la fel, iar bunicul bolnăvior, nu mai  participa de mult la acţiunile noastre, preferând să stea în faţa casei pe un scaun, dacă nu zăcea în pat.

L-am servit pe udătorul meu cu vin roşu…Mi-am pus şi mie în pahar, dar doamnele nu beau, aşa că ciocneam paharul şi atât. După primul pahar i-a venit ideea să mergem – de data asta împreună – la J, cunoştinţa noastră din blocul situat  la o aruncătură de băţ, (e un mall acum în locul clădiri), ca s-o udăm şi pe ea. Zis şi făcut.

„Vin imediat”- i-am strigat spre moşul ce dormita pe scaunul din faţa casei, rezemat pe nelipsitul său baston, moleşit de soarele primăverii, şi duşi am fost.

Ne-am înfăţişat la J. Am trezit-o, dormea în vărful patului supărată că pe ea n-o stropeşte nimeni! S. a picat exact la timp. A recitat poezia: „Eu sunt un mic grădinar, stropesc florile de   cum răsar, am auzit c-o floare e gata să se ofilească, e voie la stropit?” A stropit-o fără milă, apoi am gustat prăjiturile de pe masă, am luat  câte un ou roşu-normal că şi eu, că doar am participat!

Am mai stat cât am stat, apoi scuzându-ne că mai avem mult de umblat, ne-am retras ambasada. Ajunşi înapoi la masa noastră, S. şi-a continuat paharul. I-a plăcut, i-am mai pus. Apoi a plecat.

În ziua aceea nu s-a mai arătat. L- am strigat degeaba, n-a mai ieşit la geam. Abia spre seară am aflat că încă dormea…epuizat de efectul vinului roşu! Gurile rele zic, că ar fi umplut vana de vin roşu cu prăjituri…

De atunci n-am mai fost la stropit, nici cu S, nici singură!

Recunosc, nu mi-aş fi adus aminte de aceste întâmplări, dacă nu aş fi citit povestea de luni a Potecuţei!

 

 

 

 

Anunțuri