Etichete

, , , , ,


De Ziua Drepturilor Omului- duminică- mi-am amintit de primul și ultimul prinț, pe care l-am văzut în carne și oase până acum. Prima oară l-am văzut dându-și semnătura pe sute de cărți oferite cadou unor copii de la țară. Câteva ore bune, prințul  semna cu zâmbetul pe buze, având câte o vorbă bună unor șiruri interminabile de copii, dintre care unii nu prea văzuseră alte cărți în afara manualelor jerpelite de la școală.

A doua oară l-am întâlnit la o fundație unde se ocupa ca o mamă grijulie de niște copii cu dizabilități. Cu răbdare și empatie, cu simplă naturalețe. Îmi place să cred că nu poza în filantrop de dragul de a da bine în paginile unor ziare! Pe scurt, prințul părea un tânăr educat cu mult bun simț.

După vorbă, după port, prințul nu aducea a Feți -Frumoși din povești, în schimb excluderea sa din familia regală, retragerea titlului de prinț moștenitor  mi s-au părut fragmente din povești nemuritoare de Ispirescu sau Andersen!

Interzicerea de a –și  vizita bunicul muribund mi s-a părut o scenă desprinsă  de-a dreptul  din istoria medievală a capetelor încoronate. Cine ar fi crezut că un prinț se poate confrunta cu asemenea probleme omenești  în secolul XXI? Au fost încălcate drepturile omului de a-și  lua bun rămas de la bunicul, întâmplător un rege fără regat.

Doi țigănuși murdari și cu ”lumânări” la nas își duceau traiul în fața unui magazin de cartier. Trebuia să ai noroc ca să nu te atace cu laitmotivul: ”tanti -sau nene- îmi dai zece bani?” –întânzindu-și  mânuțele murdare spre tine. După un timp i-am revăzut la următorul magazin, răscolind cu nonșalanța mărunțișurile expuse în galantar. Căutau ceva de un leu. Patronii magazinului îi urmăreau  cu mare atenție, de teamă să nu fure ceva. Au luat la rând mai multe boluri cu mărunțișuri, pipăind, cântărind și punându-le înapoi , fără să cumpere nimic. De unde aveți bani? I-am întrebat. Din…și a schițat gestul cerșitului. Ah, tu erai cel  care mi-a cerut 10 bani? Nu, eu eram, a zis și celălalt. Apoi au fost poftiți afară, pentru că nu cumpărau nimic. Drepturile omului, întâmpălător patron de magazin.

Înainte de lăsarea serii, omul străzii pe care-l salvasem de la îngheț, stătea pe o bancă, în fața bisericii,  înconjurat de tradiționalele sale boccele. Câte un trecător îi mai dădea câte ceva, pentru a se pune bine cu Cel de Sus, acum în prag de sărbători. Oricât de trist ar fi, omul aștepta să se întunece, pentru a se retrage în același culcuș de la intrarea în bloc. Așa cum am fost avertizată de cei care îl cunoșteau de un deceniu,  după două zile omul străzii era înapoi! Dacă nu vrea la azil, nu avem  ce face. E vorba de Drepturile omului!

(apărut în Punctul 660)

Anunțuri