Etichete

, , , , ,


20170528_122118.jpgDirectorii și jurnaliștii de la Trustul Gazeta acuzați de DIICOT de șantaj prin presă, au fost achitați de Judecătorii de la Curtea de Apel Galați. Soluția este definitivă. Această știre a zilei de miercuri mi-a amintit de cele întâmplate în urmă cu zece ani.

Era într-o zi de iarnă, cu frig și zăpadă multă, când a venit vestea ca fulgerul din cer senin. Nu-mi venea să cred ochilor: mogulul la care mă angajasem cu câteva luni în urmă, fusese arestat! Îl arătau toate posturile de televiziune. Era în 4 ianuarie 2007. Mogulul pășea mândru, încrezător, deși acuzațiile formulate împotriva sa înghețau apa în vine. Se făceau speculații. Glumele nesărate îi băgau în sperieți pe cei mai slabi de înger. Auzisem câte ceva despre percheziții și arestări în redacțiile din Cluj, dar habar n-aveam ce se întâmplă, ce vrea să fie  Dosarul Gazeta. Mi-ar fi fost greu să cred, că mogul cel pașnic, chiar dacă uneori mai ridica tonul când combătea defecțiunile din urbea mea, ar putea fi pușcăriabil! De pe o zi pe alta însă totul s-a schimbat. Redacția pe care o asemuiam cu un birou american s-a transformat într-o barcă ce se scufundă, de pe care fuge cine poate, de teamă să nu se înece. Așa cum se întâmplă în asemenea situații, dominate de  nesiguranță, s-au format bisericuțe. În oraș se zvonea deja că ”a murit cotidianul ” Zi de Zi, că nu mai apare ”Ziarul de Mureș”,  deși noi nu eram decât în vacanța de iarnă. Cum necum, viața a mers mai departe. Mogulul ținea legătura cu noi prin mesaje, scrisori, telefoane. Până-n 31 ianuarie. Ne îmbărbăta,  deși el ar fi avut mai multă nevoie de susținere! Am lansat petiții în limba engleză și franceză cerând eliberarea jurnaliștilor. Mogulul însă avea convingerea că va depăși acel episod urât, care, dacă nu-l doboară, îl va face mai  puternic.

Într-o seară a revenit și ne-a povestit despre planurile sale, evitând să ne spună prin ce a trecut. Apoi într-o dimineață nu s-au mai aprins luminile în redacție, a fost tăiat curentul. ”Zizi” însă n-a încetat să apară. Scris pe bucăți, de acasă…dar a apărut! A fost o perioadă revoluționară. Mogulul având și prieteni, înainte ca ”dușmanii” să se poată bucura, ne-am mutat…Și spectacolul a mers mai departe.

Deși s-a întors, și părea că e totul ok, nimeni n-a fi vrut să fie în pielea mogulului. A urmat un deceniu obsedant: drumuri nesfârșite la tribunale, interdicții, procese, amânări și condamnări…Dar în loc să-l reducă la tăcere, Aurelian Grama a continuat să scoată noi publicații, ziare, reviste, suplimente…între două drumuri pe la tribunale! Nu-i poate da înapoi nimeni liniștea pierdută în toți acești ani, dar de acum încolo poate să spună totuși: incipit vita nova!

(Publicat în punctul)

Reclame