Etichete

, , , ,


Având obiceiul de a păstra mesajele transmise prin  poșta reală, (a se citi ”mesaje tipărite pe hârtie”, în plic sigilat), mă consolez uneori, recitindu-le. Cele mai ”valoroase”sunt mesajele politicienilor. Surprinzător, nu-i așa? Cuvinte mieroase, cu atât mai atent alese cu cât era miza mai mare. Unele adresate indecis: ”Stimată Doamnă/Stimate Domn,”neștiind cine va deschide plicul. Altele hotărât: ”Dragi români”(ce o fi zis cele 18 minorități etnice?). Altele adresate direct, cu nume, prenume, grad și funcție…cu atâta drag, încât stimatul cititor al mesajului se simte luat în brațe și mângăiat duios pe creștet!

Norocul meu, că deși le-am păstrat, nu prea le-am luat niciodată în serios! Recunosc că au fost și mesaje utile, spre deosebire de multe promisiuni fanteziste. De exemplu mesajul primit din partea șefului de la  Primăria Tîrgu Mureș.

Gata cu Stresul!

”Gata cu stresul, cu deplasările, cu pierdutul timpului la cozi! Noi, mureșenii, am reușit să demonstrăm primii în România că suntem capabili să dezvoltăm sistemul unic 112 pentru apeluri de urgență, precum și SMURD-ul  în Tîrgu Mureș și le-am promovat la nivel național. A sosit timpul să arătăm țării că tot noi suntem primii care vom folosi în număr mare internetul pentru plata taxelor”, scria într-un mesaj datat în 2011, primarul Dorin Florea, cu ocazia lansării portalului www.ghiseul.ro

Reducere 10%

Începând cu 1 ianuarie 2012 sute de persoane și-au activat contul pe www.ghiseul.ro prin schimbarea parolei inițiale, primite de la Primărie, beneficiind și de o reducere de 10% din suma datorată. În Tîrgu Mureș peste 15% din posesorii de carduri au beneficiat de această reducere. O fi și vina presei că la sfârșit de 2017 mai sunt cetățeni care nu au auzit de această modalitate de plată, ori nu au încredere în plata cu cardul. E adevărat că nu toată lumea posedă un card bancar. Potrivit datelor Asociației de Plăți Electronice din România (APERO) dacă ratele actuale de creștere se mențin, sunt șanse mari ca, la finalul anului 2018, platforma Ghiseul.ro să ajungă la 500.000 de utilizatori, față de cei 224.000 câți numără în prezent. ”În cei 6 ani de existență, am ajuns la 297 de instituții publice înrolate în sistem, 224.000 de conturi și 448.000 de tranzacții în valoare de 137 milioane de lei”, declara George Anghel, directorul executiv al APERO, citat de hotnews.

Un militar poate vedea limpede

 

Un alt mesaj vine din partea lui Mircea Geoană, fiu de militar. Mesajul este nedatat, dar bănuiesc că a fost redactat în preajma alegerilor prezidențiale din 2009. ”Un militar poate vedea limpede pericolul, chiar și atunci când altora le rămâne ascuns. Astăzi, pericolul este dezbinarea, minciuna și fățărnicia. Cinci ani de scandal și război politic în nepăsare față de grijile și nevoile poporului sunt deja o batjocură de nesuportat. Niciodată până acum, militarii români nu au fost mai nedreptățiți.(…)Astăzi, trădarea politică se răsplătește cu onoruri militare. Se dau stele de general pentru servicii electorale. (…). Iar asta în timp ce militarii noștri merg pe câmpul de luptă în vehicule care nu-i apără nici măcar de bombele artizanale”, scria Geoană, promițând să fie ”un președinte care îi ține pe oameni uniți și duce țara înainte.” N-a fost să fie.

Reducere poate însemna creștere

Traian Băsescu, președintele României a transmis un mesaj adresat românilor

înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009, mulțumind pentru susținere și lansând două întrebări la care aștepta răspuns în cadrul unui referendum:

  1. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari de la 471 la maximum 300?
  2. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?

Nu știu ce au răspuns românii la referendum, cert este că în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 numărul de parlamentari a crescut la…588. În urma alegerilor din 11 decembrie 2016 însă au câștigat 329 de deputați și 136 de senatori, astfel că în noul legislativ ne reprezintă 465 de aleși, cu 6 mai puțini decât în 2009. De astă dată e o scădere! Și dacă am ajuns la aleși, să ne reamintim numele lor! Astfel deputații: Corneliu-Florin Buicu, Gheorghe-Dinu Socotar (PSD), Mihai Doru Oprișcan (PNL), Lavinia Cosma (Abu Amra) USR, Marius Pașcan (PMP), Vass Levente, Csép Andrea, Biró Zsolt (UDMR) și senatorii Aurel-Horea Soporan (PSD), Ioan Cristian Chirteș (PNL), Novák Csaba-Zoltán și Császár Károly Zsolt (UDMR) ar trebui să ne reprezinte interesele.

Altfel am fi avut ”un parlament mai eficient, mai puternic și mai transparent, care să facă legi bune pentru oameni”, adică un parlament al ”Bunului-simț”, credea fostul președinte al României, Traian Băsescu. N-a fost să fie!

Sănătate, că-i mai bună decât orice

haha.gif

Și ce dacă? Oricum ”sănătatea dumneavoastră e cea mai importantă”, transmitea într-un mesaj Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății la vremea respectivă. În acest scop a lansat Programul de evaluare a stării de sănătate a tuturor cetățenilor României. Era vorba de un program gratuit în cadrul căruia toți cetățenii României beneficiau ”de o consultație la medicul de familie și în funcție de rezultatul consultației, de un set de analize pentru depistarea eventualelor afecțiuni cardiace, hepatice etc.” Plata consultației urmând să fie suportată de Ministerul Sănătății Publice. Suna foarte frumos, numai că mesajul formulat de un politician…odată zicea că nu ai nevoie să fii asigurat, nu trebuie să ai medic de familie, te poți prezenta la oricare medic de familie pentru programare, ca apoi să sublinieze:”În cazul în care medicul de familie decide pe baza rezultatelor analizelor, că există suspiciune de boală, acesta va recomanda consultul la un medic specialist, (atenție!) , dacă faceți dovada calității de asigurat. Atașat de scrisoare era și talonul pe care scria ”Medic” și un altul pe care scria ”Laborator.”

Programul ce se desfășura în perioada 1 iulie 2007 și septembrie 2008 aștepta cetățenii la analize în funcție de luna în care s-au născut. Pentru orice lămuriri suplimentare trebuia contactat medicul de familie, potrivit logicii de politician! Cei care nu au domiciliu, nu au acte de identitate și nici medic de familie, prin urmare habar nu au de programul care de altfel era unul bineintenționat, dar lăsa înafara lui tocmai pe cei mai expuși la ”suspiciuni de alte boli!”

Din taxa de viciu

“Programul și-a dorit să facă posibil dialogul medic-pacient și nu a fost unul statistic”, a precizat Eugen Nicolaescu. Cu toate acestea programul finanțat din fondurile adunate din taxa pe viciu a fost și un program statistic, în cadrul căruia au fost consultate în total 10.730.814 persoane, adulți și copii. Din concluziile programului a reieșit faptul că românii consumă în exces sare, grăsimi saturate și alcool. Numeroase persoane suferă de boli cardiace, hepatice și diferite tipuri de cancer. Pe lângă risc de obezitate, diabet tipII și boli cauzate de fumat, 20% dintre cei evaluați au descoperit afecțiuni de existența cărora nu aveau habar.

Deocamdată atât, până la noile alegeri, să auzim de bine!

(apărut în PUNCTUL 663)

 

Reclame